Îngerii Natali




Există în literatura kabbalistică şi magică numele multor îngeri, împreună cu semnele şi oficiile lor. Creştinii îi cunosc doar pe Mihail şi Gavril, poate că unii dintre noi au auzit şi de Rafael şi Uriel, din cărţile apocrife, iar alţii lucrează cu îngerii şi arhanghelii diferitelor sisteme enegetice, precum Zadkiel, Tsaphkiel, Metatron sau Sandalphon. Pe parcursul acestei serii de articole ne-am propus să vă prezentăm numele celor 72 de Îngeri ai Lumii, care domnesc peste cele 72 de perioade zodiacale. Se mai numesc cei 72 de Stăpâni ai Neamurilor sau cei 72 de Îngeri ai Numelui Divin Extins, cunoscut drept Shem-Ha-Mephoresh (Șemhameforeș sau Șemhamforaș). Ei nu sunt neapărat îngeri păzitori, însă prezidează asupra perioadei în care ne-am născut şi reprezintă un sprijin în plus pentru cei născuţi în intervalul de timp respectiv. Deşi am încercat să echivalăm gradele zodiacului cu zilele anului, lista nu este foarte precisă din pricina incopatibilităţii celor 360 de grade cu cele 365 sau 366 de zile, aşa că cei care doresc să-şi afle îngerul natal mai precis îşi vor consulta astrogama pentru a vedea în care din cele 72 de domicilii se află Soarele. 

Notă: Spre deosebire de articolele originale apărute în Revista Cosmos pe parcursul unui an de ile, aceste articole conțin și sigiliile kabbalistice ale îngerilor. 


Îngerii Berbecului

Îngerii Taurului

Îngerii Gemenilor

Îngerii Racului

Îngerii Leului

Îngerii Fecioarei

Îngerii Balanței

Îngerii Scorpionului

Îngerii Săgetătorului

Îngerii Vărsătorului

Îngerii Peștilor


Notă: Grafica îmi aparține. Dacă doriți să o folosiți, menționați sursa: www.asterionmage.blogspot.com 
Mulțumesc pentru înțelegere.