Câte ceva pentru Suflet

Al Doilea Ordin: Roţile

2012-01-22T13:29:00.000-08:00

După cum am văzut în numărul precedent, Ezechiel descrie în viziunea sa Carul Ceresc, sau Merkaba, vehiculul Prezenţei Divine, la care sunt înhămate cele patru Creaturi Vii care fac parte din primul ordin. Cel de-al doilea ordin angelic apare imediat după teribilele Animale Sfinte:

“15. Când mă uitam eu la fiare, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. 16. Aceste roţi, după înfăţişarea lor, parcă erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta. 17. Ele înaintau în toate cele patru părţi, şi în timpul mersului nu se întorceau. 18. Obezile lor formau un cerc larg şi de o înălţime înfricoşătoare şi aceste obezi la toate patru erau pline de ochi de jur împrejur. 19. Când mergeau fiarele, mergeau şi roţile de lângă ele, şi când se ridicau fiarele de la pământ, se ridicau şi roţile. 20. Ele mergeau încotro le da duhul să meargă şi roţile se ridicau împreună, căci duh de viaţă era şi în roţi. 21. Când mergeau acelea, mergeau şi acestea, şi când acelea se opreau, se opreau şi acestea; iar când acelea se ridicau de la pământ, atunci împreună cu ele se ridicau şi roţile, pentru că duh de viaţă era şi în roţi.

Nu este destul de clar dacă erau patru roţi (una pentru fiecare animal) sau şaisprezece (una la fiecare din cele patru feţe ale animalelor) din pricina traducerilor diferite pe care textul le-a suferit. Roţile mai apar deasemenea şi în cartea lui Daniel (7:9), referindu-se la acelaşi Car Ceresc:

9. Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător.

Cei mai înalţi îngeri din ierarhia descrisă în Cartea Ebraică a lui Enoch sunt Chayyot (Creaturile Vii), Seraphim (Înflăcăraţii), Kerubim (Puternicii?), Ophanim (Roţile), iar câteodată sunt menţionaţi alături de aceştia şi Galgallim (Roţile). Nu ştim precis dacă Ofanim şi Galgalim sunt aceeaşi clasă de îngeri. Numele lor se trag din cuvintele ebraice Galgal şi ofan, care înseamnă practic acelaşi lucru, roată.

Cartea lui Enoh atribuie câte un înger conducător fiecărui ordin, anume Chayyel pentru Creaturile Sfinte, Serafiel pentru Serafimi, Kerubiel pentru Kerubimi şi Ofaniel pentru Ofanimi. Într-o secţiune specială dedicată îngerilor se spune că Galgalimii sunt roţile înflăcărate ce aparţin Soarelui şi determină mişcarea Cercului (galgal) Solar, iar Ophanimii corespund Lunii şi determină mişcarea Cercului (Ophan) Lunar. Posibil ca cele două tipuri de îngeri să fie una şi aceeaşi categorie, îngerii înflăcăraţi sub formă de roţi care duc la îndeplinire opera Creatorului, observând, guvernând şi mişcând luminariile (Soarele şi Luna). Capitolul 25 din Cartea lui Enoh le este rezervat lor şi conducătorului lor, Ophaniel:

[XXV] (6) Şi toţi Ofanimii sunt acoperiţi cu ochi, şi sunt plini de strălucire. Şaptezecişidouă de safire sunt prinse în veşmintele lor în partea dreaptă şi şaptezecişidouă de safire sunt prinse în veşmintele lor în partea stângă. (7) Şi câte patru granate scânteietoare sunt prinse în coroana fiecăruia dintre ei, a căror splendoare radiază în cele patru părţi ale Cerului (Araboth), precum splendoarea globului Soarelui radiază în toate părţile Universului. Şi de ce se cheamă granat (Bareqet)? Pentru că splendoarea lui este precu închipuinţa fulgerului (Baraq).”

Nu ştim precis dacă la granat se referă cu adevărat textul. Cuvântul ebraic Bareqet a fost tradus şi smarald, şi calcedonie, şi este una dintre cele douăsprezece pietre sacre de pe pieptarul marelui Preot, şi una dintre pietrele simbolice din temelia Noului Ierusalim din Apocalipsă. În viziunea lui Ezechiel, trupurile acestor magnifice fiinţe sunt asemuite hiacintului, în ebraică tarşiş. Însă nici această traducere nu este corectă. Berilul ar fi maidegrabă corect atribuit. În vremurile vechi, numai berilul verde era cunoscut în regiune, cel mult acvamarinul adus din Spania, numele vechi al Spaniei find chiar Tasis. Dacă este aşa, putem deduce că viziunea acestor îngeri era de un verde profund, strălucitor şi transparent totodată, precum smaraldul şi berilul.

Viziunea acestor îngeri este într-adevăr cutremurătoare. Ordinul Ofanimilor sau Fiinţele Ofanice, cum mai sunt numite, sunt creaturi peste măsură de luminoase şi puternice, iar locul lor în ierarhiile vestice pare să fie tot în prima sferă de acţiune, al treilea ordin îngeresc, şi sunt denumiţi Tronuri. Potrivit ierahiilor propuse de Pseudo-Dionisie şi Toma D’Aquino, cele mai înalte creaturi angelice sunt cele din Prima Sferă, adică primele trei coruri: Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Numele lor se leagă bineînţeles de Tronul lui Dumnezeu cel Viu la care face referire textul lui Ezechiel. Aceleaşi tradiţii au fost preluat de Blavatsky, Max Heindl şi Rudolf Steiner, ordinea tradiţională catolică intrând în teosofie, antroposofie şi în cosmologia rosacruciană. Potrivit acestor învăţături, Tronurile mai sunt numite şi Domnii Flăcării sau Domnii Voinţei, reprezentând aspectul dinamic al Voinţei lui Dumnezeu. Rudolf Steiner este de părere că Tronurile erau odată îngeri întregi, la fel ca serafimiii, însă au sacrificat substanţa lor pentru a da naştere lumilor fizice. Din acest punct de vedere, toată materia existentă în Universul nostru ar fi fost parte, la început, din fiinţa îngerilor Ophanici. Alţi adepţi consideră că ei sunt Domnii Înţelepciunii, şi că sunt sursa înţelepciunii şi cunoaşterii aşa cum o ştim noi. Adevărul este că mulţi autori preiau informaţii şi adaugă informaţii, câteodată contradictorii, iar despre astfel de fiinţe nu îi este dat oricui să cunoască şi să se pronunţe.

Tronurile sau Roţile rămân şi acum o enigmă, pe care omul o poate dezlega numai ridicându-şi inima către înţelepciune şi iubind misterele divine cu toata fiinţa sa. Să nu uităm că aceşti îngeri, pe cât sunt ei de magnifici, de puternici şi de înalţi, chiar şi între ceilalţi îngeri, nu sunt în faţa lui Dumnezeu decât servitori plini de umilinţa.

Divinaţie: Versete sacre

2012-01-17T01:00:00.000-08:00

Am vorbit în rândurile trecute de importanţa versetelor sfinte şi fragmentelor din Scripturi în practica divinaţiei. Biblia nu este chiar atât de împăcată cu practicile divinatorii, iar tradiţiile iudaice şi creştine descurajează folosirea oricărui mijloc de a afla viitorul. Însă oamenii din vechime aveau o cu totul altă perspectivă asupra divinaţiei. Spre deosebire de practicile celor pe care îi numeau „păgâni”, popoarele cărţii (evreii, musulmanii şi creştinii) considerau că anumite metode pot fi utilizate pentru a se decide asupra unui curs de acţiune. Ce înseamnă acest lucru? Mergând pe ideea că omul este simplu şi supus greşelii, acesta trebuie să facă tot posibilul să acordeze voinţa lui cu voinţa divină. Precum spune şi rugăciunea, „facă-se voia Ta.” Dar cum ştim noi care este voia lui Dumnezeu? Cum poate omul simplu să ştie în ce fel vrea Dumnezeu să îl înveţe anumite lucruri, ce lucruri să urmeze şi ce lucruri să nu urmeze?

Evident, aceste întrebări sunt legate de probleme controversate, nu de lucruri simple. Nimeni nu ar apela la un oracol sau la o metodă divinatorie să ştie dacă are voie să ucidă sau să fure. Aceste lucruri deja erau cunoscute ca fiind împotriva legii, împotriva voii lui Dumnezeu şi împotriva firii. Dar anumite alegeri pot fi benefice sau mai puţin benefice pentru om. Acum 2000 sau 1000 de ani, dacă cineva se îmbolnăvea, răspunsul pentru boala lui era destul de uşor de găsit: suferă din pricina unei greşeli făcute, drept pedeapsă divină. Acum, în funcţie de gravitatea suferinţei sau bolii, oamenii ar fi trebuit să afle dacă omul poate să se însănătoşească sau nu. Deasemenea, dacă ar trebui lăsat să sufere până şi-ar fi spovedit faptele, dacă putea fi ajutat de un doctor sau de un preot, sau dacă vestitul vindecător din oraşul X poate să îl ajute. Atunci, ca şi acum, exista ideea de drept la vindecare, deoarece nu toţi oamenii pot fi vindecaţi. În funcţie de cauza bolii şi de nivelul spiritual al vindecătorului, un bolnav poate fi sau nu poate fi ajutat de un anume tămăduitor. Toate aceste lucruri ţineau de logica divină şi erau ţinute în vedere. În zilele noastre se vrea vindecarea cu orice preţ, în orice suferiţă, cât de mică, fără a se ţine seama de cauzele energetice sau spirituale ale bolii. Ne tratăm, luăm pastile, ne operăm, dar după câteva luni de sănătate aparentă boala revine, sau dezvoltăm o altă afecţiune şi mai gravă. Ar trebui să cercetăm dacă trebuie să aplicăm un anumit tratament, dacă trebuie făcută o operaţie sau dacă trebuie să ne curăţăm întâi pe noi înşine la interior înainte de a încerca să îndepărtăm boala. În zilele de demult, oracolul voinţei divine era făcut fie cu cartea, precum am explicat în articolul nostru despre bibliomanţie, fie prin folosirea versetelor sacre în anumite operaţiuni. Un exemplu este folosirea apei sau uleiului. Într-un mic recipient era turnat ulei sfinţit de preotul comunităţii (la noi ar fi folosit uleiul de la maslu) sau apă curată, însă de cele mai multe ori era folosit uleiul. Apoi era consultat fie un om care cunoştea Scripturile, fie un preot sau un mag, pentru a putea identifica două, trei sau mai multe versete sfinte, în funcţie de variantele de răspuns. Nu toată lumea ştia să scrie şi să citească în acele vremuri, iar această metodă de divinaţie era folosită în special de oamenii credincioşi, inclusiv călugări, pentru a afla dacă dorinţele lor sunt în acord cu voia divină sau dacă un anumit curs de acţiune este aparent bun dar poate duce la rezultate greşite.

Să spunem că un om este bolnav, şi trebuie să se ştie dacă poate să fie vindecat sau nu. Poate fi lăsat să sufere, poate fi vindecat de cineva sau poate fi vindecat prin credinţa proprie. Ştiutorul de carte ar fi ales trei versete din scripturi care să corespundă acestor situaţii. Pentru primul caz, ar fi ales (Fapte 9:16): „Căci eu îi voi arăta câte trebuie el să sufere pentru numele meu.”, arătând că nu trebuie ajutat şi că trebuie lăsat să îşi ispăşească suferinţa. Pentru cel de-al doilea caz, ar fi ales (Ioan 4:47): „Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudia în Galilea, a mers la el şi l-a rugat să se pogoare şi să tămăduiască pe fiul lui, căci era bolnav pe moarte.” Arătând că dacă există vreu tămăduitor cunoscut, acesta poate apela cu succes la ajutorul său. Exista chiar întrebarea dacă un anumit vindecător avea putere sau har de la Dumnezeu, dacă lucra cu diavolii sau dacă era opur şi simplu un escroc. Versetul respectiv l-ar fi sugerat ca o opţiune viabilă numai dacă ar fi fost cu putere de la Dumnezeu, se subânţelege. Apoi, pentru a treia variantă ar fi ales (Ieremia 17:14): „Vindecă-mă Doamne, şi voi fi vindecat! Mântuieşte-mă Doamne, şi voi fi mântuit, căci Tu eşti nădejdea mea!”

Odată alese aceste versete, erau scrise pe bucăţele de papirus, pergament sau hârtie, sau chiar pe frunze sau alte asemenea materiale, şi erau împăturite strâns, rulate sau făcute bilă şi puse în ulei. După ceva timp, câteva aveau să se scufunde şi una avea să rămână la suprafaţă. Cea aflată la suprafaţă avea să fie răspunsul aşteptat. O altă variantă era aruncarea celor trei bilete, dacă se putea de către însuşi bolnavul, în aer, cât de sus putea, după o rugăciune. Cel care avea să cadă primul sau cel care atingea mai bine zis primul pământul era răspunsul aşteptat. S-au păstrat sau au fost găsite multe astfel de bileţele, fiecare cu dorinţa sa. Câteodată, versetul era însoţit de o variantă de răspuns al întrebării pe care o putem ghici. „În numele lui Dumnezeu, X este un bărbat nelegiut şi fiica mea va fi nefericită cu el.” Şi „În numele lui Dummnezeu, X este un bărbat bun şi fiica mea va fi fericită cu el.” Este de înţeles că un tată încercase să afle firea viitorului său ginere, apelând la divinaţie şi înţeleciune divină maidegrabă, decât la bârfa de moment. Exemple se găsesc din plin. Textele folosite provin fie din Vechiul Testament, în special Psalmi sau Profeţi, fie din Evanghelii, fie din Coran, în funcţie de religia fiecăruia. Acum, noi nu recomandăm abuzul acestei metode din curiozitate sau din dorinţa de a ne distra, deoarece fiecare om trebuie să respecte căile sacre ale credinţei sale. Chiar dacă nu este o practică ortodoxă, ea foloseşte versete ce provin din Scripturi şi trebuie respectată. Dar cred că ar fi bine să folosim o astfel de metodă în lucruri importante. Nu credeţi că ar fi bine să facem o astfel de divinaţie înainte de a cheltui milioane de lei pe bilete la loterie sau înainte de a impune copiilor noştri profesia sau facultatea pe care noi o considerăm potrivită?

Primul Ordin: Creaturile Sfinte

2012-01-09T03:44:00.000-08:00

După cum bine ştim, există diferenţe mari în ceea ce priveşte atribuirea diverselor categorii de îngeri unei anumite ierarhii. Fiecare tradiţie din interiorul religiilor monoteiste o are pe a ei, însă sursa acestora este tradiţia iudaică. Vechiul Testament a influenţat atât creştinismul, cât şi islamismul, şi este normal să apelăm la tradiţia iudaică pentru a contura o viziune cât mai bună asupra ierarhiilor angelice. Conform marelui kabbalist Maimonide, într-a sa “Sefer Yad Ha-Chazakah”, există zece ordine sau coruri angelice, care corespund celor zece sefire (numeraţii) ale Arborelui Vieţii. Începând cu cea mai de sus şi terminând cu cea mai de jos, acestea sunt Chayyot Ha-Qodesh (Creaturile Sfinte), Ophanim (Roţile), Erelim (Vitejii), Hashmalim (Scânteietorii), Serafim (Arzătorii), Elohim (Zeii), Beni Elohim (Fii Zeilor), Malakim (Trimişii), Cherubim (Heruvii) şi Ishim (Oamenii Drepţi).

Chayyot Ha-Qodesh înseamnă în limba ebraică „Sfintele Creaturi Vii.” Termenul de Chay (la plural, chayyot) este greu de tradus în limba română, însemnând aproximativ Creatură Vie, Fiinţă Vie, Suflet, Creaţie Însufleţită. Aceste creaturi vii sunt cel mai înalt ordin angelic, şi după cum vedem, sunt atât de înalte şi de diferite faţă de ceea ce oamenii numesc îngeri, încât nici nu ştim cum să îi descriem. Au două atribute care îi caracterizeză: sunt vii şi sunt sfinte, prin apropierea lor maximă de Divinitate. Tradiţia islamică îi cunoaşte pe aceşti îngeri sub numele de Purtătorii Tronului, de multe ori fiind identificaţi cu Mikhail, Jibril, Azrail şi Israfil. În cartea de rugăciuni Al-Sahifa Al-Kamila, o culegere de psalmi supranumită Sora Coranului, cea de-a treia rugăciune din cele 54 este dedicată Purtătorilor tronului.

Creaturile Sfinte apar pentru prima dată în Biblie, în Cartea lui Iezechiel, în descrierea viziunii sale din capitolul 1:

“5. Şi în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfăţişare semăna cu chipul omenesc. 6. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare din ele avea patru aripi. 7. Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de viţel şi scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene. 8. De cele patru părţi ele aveau sub aripi mâini de om şi toate patru îşi aveau feţele lor şi aripile lor. 9. Aripile lor se atingeau una de alta, şi când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare mergea drept înainte. 10. Feţele lor? - Toate patru aveau câte o fată de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur în spate. 11. Feţele lor şi aripile lor erau despărţite în partea de sus, şi, la fiecare, două din aripi erau întinse, iar două le acopereau trupul. 12. Fiecare fiară mergea drept înainte şi mergea încotro îi dădea duhul să meargă şi în mersul său nu se întorcea. 13. Înfăţişarea acestor fiare se asemăna cu înfăţişarea cărbunilor aprinşi, cu înfăţişarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc ţâşneau raze şi fulgere. 14. Fiarele alergau înainte şi înapoi iute ca fulgerul.”

Înfăţişarea lor este teribilă, după cum putem vedea. Din pricina naturii lor compuse din patru elemente, au mai fost numiţi şi Tetramorfi, adică Cei Cu Patru Forme, sau Cei Cu Înfăţişare Cvadruplă. Cele patru forme ascund un secret divin: sunt expresia vie a literelor numelui lui Dumnezez, YHVH. Fiecărei litere îi corespunde câte un element, câte o fiinţă şi câte un semn zodiacal fix. Cele patru fiinţe sunt cheia înlegerii misterului. Capul de bou sau de Taur corespunde zodiei Taur, cum este şi de aşteptat, şi elementului Pământ; capul de Leu, zodiei Leului şi elementului Foc; capul de vultur, conform unui sistem astrologic chaldeean, zodiei Scorpion şi elementului Apă (chiar dacă vulturul ar semnifica aerul pentru cei neiniţiaţi); iar în cele din urmă capul de om corespunde Vărsătorului şi elementului Aer. Nu numai că aceste Creaturi Vii sunt croite după aşezarea cerească a elementelor, dar conţin în ele şi misterul numelui divin. Tetragrammaton, numele sacru din patru litere, are valoarea numerică 26 (YHVH scris în ebraică poate fi citit ca 10-5-6-5, care dau, însumate, 26). Cele patru zodii au şi ele câte un număr, conform ordinii în zodiac: Taurul este 2,fiind a doua zodie, Leul este 5, Scorpionul este 8 iar Vărsătorul este 11. Însumate, numerele celor 4 zodii fixe dau valoarea Tetragramei: 26. Purtătorii Tronului Divin şi Prezenţei sunt totodată purtătorii Numelui de Nerostit.

Foto:

Vitaly Linitsky, 1983

Semnificația Dăruirii

2011-12-24T07:13:00.001-08:00

Dăruirea este un lucru minunat iar sărbătorile de iarnă sunt cele mai grăitoare în acest sens. Însă cei mai mulți oameni privesc dăruirea sau actul de a dărui ca pe o obligație. Bucuria tradițiilor de iarnă a început să fie de ceva timp înțesată de conceptele de cadou, preț, produs, bani și reducere. Lucrurile mai importante, precum bucuria primirii sau gestul frumos încep încet să dispară. Ne bucurăm doar dacă dăruim ceva care să facă senzație iar unii se bucură chiar la gândul că îl fac pe cel căruia îi dăruiesc ceva oarecum dator. Câteodată ne este rușine să dăruim lucruri simple, din suflet, pentru că nu sunt pe măsura cadourilor pe care le vedem la ceilalți sau nu au ieșit din cine știe ce vitrină. Mulți copii nu mai știu demult ce este un ursuleț, un set de carioci sau o carte de povești, dar știu ce este un ipod, un laptop sau un telefon mobil de ultimă generație. Și vinovați nu sunt ei pentru că cer, însă sunt învățați așa de către părinți. În dorința părintelui de a oferi ceva cât mai bun copilului său, acesta trece peste factorul sufletesc intrând direct în detalii tehnice și performanțe digitale. Dacă un copil este învățat cu jocurile video mai mult decât cu prezența și iubirea părinților săi, este și normal ca între un cadou simplu și un joc video să îl prefere pe cel din urmă, iar aici părinții nu ar mai trebui să se mire sau să fie deprimați. Așa cum copiii se obișnuiesc cu ceea ce le este promis, la fel sunt și adulții.

Rar vedem cadouri în care se pune mai mult suflet decât bani. Putem să facem diferența dintre un cadou făcut cu suflet și unul făcut cu cardul după felul în care ne face să ne simțim după câțiva ani de zile. Un cadou făcut pur și simplu din obligație sau fără intenție va fi uitat, nefolosit, poate chiar confundat, indiferent că este util sau nu. Vom folosi un robot de bucătărie sau un filtru de cafea ani la rând uitând de la cine îl avem sau cu ce ocazie, dacă acesta nu este asociat cu o persoană dragă, cu cineva care ne iubește cu adevărat sau cu cineva care a făcut sacrificii mari pentru a ni-l lua. Dar un cadou mărut, poate ieftin, sau făcut de mâna cuiva va fi întotdeauna prețuit. Poate să fie la fel de inutil ca o ceașcă pictată de un copil sau o carte cu semnificație specială, dar întotdeauna ne vom aduce aminte cine ni l-a dat, când și ce înseamnă pentru noi acel obiect. Într-un astfel de cadou se simte sufletul, iubirea și adevărata dăruire. Dacă ați oferit ceva, cuiva, de Crăciun, opriți-vă o clipă să vă gândiți ce ați simțit când l-ați dăruit, dacă v-a hrănit pe interior acel sentiment sau dacă v-a lăsat indiferent. Este deajuns să ne punem în locul celuilalt când dăruim ceva, și în acest fel nu vom putea da greș. Gândiți-vă la ce vă bucurați voi și la ce se va bucura celălalt. Dacă vouă vă trebuie un computer nou și v-ați bucura imens la așa ceva, bunica sau bunicul nu vor avea ce să facă dacă primesc un astfel de dar, cum nici voi poate nu v-ați bucura prea mult dacă ei v-ar dărui un cojoc de oaie și o pereche de opinci.

Nu toate persoanele sunt la fel însă, după cum știm, iar unele chiar se uită la preț și la strălucire când primesc ceva. Asemenea persoane vor primi întotdeauna câte ceva și vor fi nemulțumite, așa că nu va trebui să ne îngrijorăm dacă gestul nostru a fost receptat bine sau nu. Dacă dăruim cu inima și darul nostru este subapreciat, nu trebuie să ne mâhnim, ci maidegrabă să deplângem sărăcia sufletească a celui care nu a fost mulțumit. Dăruind sincer și cu toată inima, dăm, câte puțin din noi înșine, însă acest puțin pe care îl dăm nu va împuțina vreodată ceea ce avem. Să nu ne fie frică să pierdem ceva dăruind, sau să dăm cu mai mare strângere de inimă, inima noastră și sufletul nostru pot crește de zeci de ori odată ce am dăruit. Este un mecanism frumos și totodată uimitor să dai din suflet iar acesta să crească!

Însă nu numai sărbătorile trebuiesc tratate în acest fel. Orice zi poate fi un prilej de dăruire și orice om se poate bucura de ceea ce avem de dăruit. Și niciodată nu veți fi lăsați păgubiți, pentru că cineva acolo sus are grijă de echilibru. Dăruind cu zgârcenie și numai în anumite date calendaristice, veți vedea că nimic bun nu vă vine nici vouă decât câte ceva în acele zile fixe. Dăruind mereu, veți constata că veți primi mereu. Eu mulțumesc de fiecare dată când primesc ceva și întotdeauna sunt uimit când primesc un cadou pe neașteptate, fără a fi vreo zi specială și fără a-mi fi cineva dator. Dăruiți timp celor care vor să vă vorbescă, indiferent că sunteți liberi sau cât se poate de ocupați. Oferiți ceva de mâncare unui om flămând, sau o mângâiere celui care suferă. Oferiți o carte celui care știți că dorește să cunoască, dar nu-și permite acea carte, oferiți o pătură celui care doarme în stradă sau ceva ce vă este cerut. Dăruiți cu sufletul și cu dorința de a vedea acea persoană fericită sau măcar mulțumită, nu cu gândul datoriei. Există o bucurie anume a dăruirii care nu poate fi explicată însă, nici în acest articol, nici într-o mie de cărți, dar poate fi simțită. Vă doresc să aveți un an plin de dăruire în tot ceea ce faceți și de ce nu, o viață întreagă în care să cunoașteți acest sentiment.

Pomul Vieții

2011-11-20T20:25:00.000-08:00

În istoria spirituală a omenirii, există un simbol atât de drag inițiaților și celor cu vedere sufletească încât ne este greu să nu îl observăm: Pomul. Fie că este Pomul Vieții din scrierile kabbalistice sau pomul cunoașterii binelui și răului din Biblie, fie că este rodiul din legendele arabe sau smochinul Evangheliilor, pomul a fost întotdeauna un simbol al vieții și al cunoașterii. Michael Omraam Aivanhov ne îndemmna în scrierile sale să citim maidegrabă în marea carte a naturii, decât în oricare alta, pentru a putea înțelege mai bine ceea ce dorim să înțelegem. Privind această minunată carte și întocându-i filele, putem să pătrundem cu inima acolo unde nu putem pătrunde cu mintea, iar rugăciunea adresată lui Dumnezeu de a ne lumina cu cunoașterea secretelor sale este cheia cu care putem să descifrăm tainele lor. De ce pomul și nu copacul? De ce pomul și nu orice altceva? Pomul este reprezentarea ideală a omului, iar orice om care sădește un pom sau care măcar trece pe lângă unul în fiecare zi, citindu-i semnele, va ști ce este omul. În primul rând, orice copac și orice pom sunt ființe vii, la fel ca și omul. Cu toate că noi cunoaștem că un pom nu moare odată cu frunzele sale, nu ne dăm seama că un om nu moare odată cu trupul său. Avem multe vieți, trecem prin multe trupuri, însă nu ne putem aminti. Noi nu ne putem aminti nici primii ani de viață, darămite alte întrupări, atât de limitată este memoria noastră. Dar dacă nu ne amintim să fi trăit și alte vieți înafară de aceasta nu înseamnă că nu le-am trăit, așa cum dacă nu ne amintim să ne fi născut nu înseamnă că nu ne-am născut.

În fiecare viață ne naștem, creștem, făptuim și murim, la fel cum pomul face muguri și înverzește primăvara, dă fructe vara, toamna își leapădă frunzele iar iarna adoarme în frig. Dar oare se oprește aici? Oare viața pomului a început cu primii muguri, și s-a terminat odată cu ultma frunză căzută? Firește că nu. Și toată suflarea verde știe acest lucru, și nu deplânge niciun pom, pentru că știe că această moarte aparentă este doar o fază trecătoare, urmând o nouă primăvară. Noi din păcate nu suntem la fel de înțelepți ca pomii sau copacii, ne trăim primăvara pregătindu-ne pentru vară, ne trăim vara îngrijorându-ne de toamnă și ne trăim toamna temându-ne de iarnă... Dacă am ști ca și pomul că va urma o nouă naștere, nu am trăi mai bine fiecare fază? La fel ca orice copac și orice pom, noi suntem mult mai bătrâni decât un singur sezon. Așa cum un copac tânăr a trăit măcar zece sau douăzeci de ierni și primăveri, și un suflet tânăr a murit de zece-douăzeci de ori și a renăscut tot pe atât. În același fel, gîndiți-vă la stejarii seculari din pădurile neatinse, sau poate la celebrii arbori sequoia.

Cel mai vechi are în prezent 3500 de ani, așa că nu putem decât să ne cutremurăm gândindu-ne câte vieți ar avea cel mai bătrân suflet de pe planetă. Fiecare primăvară este o naștere, iar copacul este încet-încet umplut cu frunze. Frunzele cresc la fel ca și corpul nostru, respiră la fel ca noi, prin ele circulă seva la fel ca prin noi... Frunzele compun trupul arborelui, la fel cum corpul nostru este trupul spiritului. Fără corp, spiritul nu ar putea să își ducă existența în materie, așa cum fără frunze, copacul nu ar putea respira și nu s-ar putea hrăni. Trunchiul este spiritul nostru: unic și stabil, puternic, sursă a sevelor care curg prin noi și depozitar al tuturor viitoarelor frunze. Fiecare simț al nostru este o frunză, auzul, văzul, pipăitul, gustul, mirosul. Fiecare senzație este deasemenea o frunză, și așa cum există frunze mai deschise sau mai închise, mai lucioase sau mai aspre, mai groase sau mai subțiri, și senzațiile noastre pot fi mai plăcute sau mai neplăcute, mai durabile sau mai efemere, mai profunde sau mai superficiale. Însă ce deosebește pomul de copac? Ce face copacul mult mai drag omului deât pomul? Ce face omul mai plăcut celorlalți și celor ce vin după el? Fructul omului este fapta, iar fapta copacului este fructul. După ce frunza va fi veștejită, fructul va avea în sine toată dulceața, toată seva și toată informația pomului. De fruct se poate bucura și omul, și animalele, și pământul. De faptele noastre se bucură mult mai mulți oameni decât credem, așa cum pomul nu face fructe doar pentru a hrăni pământul dimprejurul său. Și după ce și fructul va fi dispărut în pământul din care a luat naștere, tot rămâne acel ceva, acea mică minune a naturii și a lui Dumnezeu, un colț de viața care așteaptă să înceapă: sămânța. Noi ca oameni ne perpetuăm specia în trup și considerăm că aici se termină totul, însă faptele noastre conțin în ele semințele lucrurilor ce vor veni, lucruri care fără noi și fără acțiunile noastre nu ar putea exista. Oamenii se pot cunoaște într-adevăr după fructe. Voi ce fructe faceți și ce semințe lăsați în urmă?...

Arhanghelul Suriel

2011-11-08T22:56:00.000-08:00

Am văzut care este legătura dintre cei doi îngeri ai focului şi care sunt atribuţiile lui Nuriel. Dar ce ştim oare despre Suriel? Numele său înseamnă în limba ebraică „Ia-mă (la Tine), Doamne”, „Du-mă (alături de Tine), Doamne” şi din pricina asemănării fonetice, acesta a fost confundat deseori cu Sariel. Este unul dintre arhanghelii sărbătoriţi de către Biserica Ortodoxă Coptă (Etiopiană), iar sărbătoarea sa în calendarul bisericesc este în ziua 27 a lunii Tubah. Este unul dintre cei mai „vârstnici” îngeri atestaţi în documente, înafară de clasicii Mikael şi Gabriel, în manuscrisele eseniene de la Marea Moartă. Alături de Salathiel este menţionat în cartea apocrifă „Viaţa lui Adam şi a Evei”, fiind cei care îi transportă pe cei doi prin văzduh de pe culmea unui munte înalt.

După anumite traditii, Suriel este cel care i-a adus cunoaşterea lui Moise, dar şi cel care i-a luat sufletul după moarte... Deasemenea este unul dintre cei 12 îngeri ai Prezenţei Divine şi unul din cei 7 îngeri care conduc lumea.

În cărţile de magie, lui îi revine conducerea îngerilor lunii Tişrei din calendarul iudaic, fiind primul înger atribuit acestei luni. Aceasta corespunde îndeaproape zodiei Balanţei, iar în listele îngerilor zodiacali îi găsim deseori pe Uriel şi pe Zuriel. Nu din întâmplare, bineînţeles: ambii sunt asociaţi cu dreptatea divină şi cu echilibrul. Dreptatea, adevărul, corectitudinea, simbolizate de balanţă, sunt de fapt echilibrul aplicat în momentul în care lucrurile deviază de la sensul lor normal.

Suriel este prin tradiţie instructorul lui Moise, dar şi cel care vine să îi ia sufletul după promisiunea făcută acestuia de către Dumnezeu. Tradiţiile etiopiene şi arabe au o legendă deosebit de interesantă conform căreia Suriel ar fi chiar Îngerul Morţii. Nimeni nu ştie exact cum a murit acesta şi unde anume îi este mormântul, iar acest mister se pare că a dat naştere mitului conform căruia ar fost îngropat chiar de către îngeri. Legenda spune că Moise, ajuns deja la o vârstă destul de înaintată, îi cere lui Dumnezeu să îi dezvăluie când anume va muri, iar Domnul îi îndeplineşte dorinţa, însă doar pe jumătate: îi spune că va muri într-o Vineri. Moise începe aşadar să se pregătească de trecerea la cele veşnice, şi în fiecare Vineri se îmbracă în straiele sale de moarte, făcându-şi rugăciunea şi pregătindu-se sufleteşte pentru a-şi întâmpina sfârşitul. Însă moartea nu survine nici prima, nici a doua oară, nici multe vineri de-a rândul, astfel încât profetul dă uitării acest lucru. Însă în Vinerea promisă, în timp ce se afla în rugăciune pe muntele Sinai, este deranjat de un tânăr ciudat care îi adresează salutul tradiţional. Fiind speriat de felul de a fi şi de vocea tânărului, acesta îl întreabă cine este. Răspunsul său îi surprinde şi mai tare, aflând că este însuşi îngerul morţii, Suriel. După ce i se dă voie să-şi ia rămas bun de la familie, Moise iese din casă şi pleacă năucit de cele ce i se întâmplaseră. Pe drum întâlneşte trei îngeri ai Domnului, care luaseră chipul a trei tineri ce săpau un mormânt. “Pentru cine să fie acest mormânt?” îi întrebă el. “Pentru prea-iubitul Domnului”, răspunseră îngerii. “Atunci vă voi ajuta cu bucurie.” Terminănd de săpat, tinerii îi spun: “Nu ştim dacă mormântul săpat este destul de mare. Nu vrei să te cobori într-însul? Căci cel ce va fi îngropat aici era clădit cam ca tine.” Odată coborât în mormânt, Suriel apare în faţa sa şi îl salută: “Pacea să fie asupra ta, o Moise, fiul lui Amran!”. Cu ultimele cuvinte Moise îi răspunde, “Pacea să fie şi asupra ta”, şi închise ochii.

Tradiţiile îl consideră aşadar îngerul blând al Morţii, sau îngerul sfârşitului. Nu ne putem mira de acest rol al său, de patron al sfârşiturilor fireşti, din moment ce însuşi numele său extrimă dorinţa omului de a-şi termina existenţa când îşi simte sfârşitul aproape: Ia-mă la tine, Doamne...

Aşa cum Nuriel cunoaşte toate concepţiile şi naşterile din lume, tot aşa Suriel cunoaşte toate morţile. Deşi sunt două aspecte diferite ale aceluiaşi arhanghel, sufletele ce vin să se întrupeze îl cunosc drept Nuriel iar cele ce îşi sfârşesc existenţa îl ştiu sub numele de Suriel.

La fel ca şi Nuriel, Suriel este un înger al protecţiei, şi îi putem cere ajutorul când simţim că suntem ameninţaţi. Îi putem adresa lui Dumnezeu rugăciuni pentru cei dispăruţi, pentru a avea parte de ghidarea sa şi de protecţia sa acolo unde au ajuns după moarte. Invocaţia sa este:

“Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea Puternic, Elohim-Gibor, te chem, prea-luminat şi prea-puternic arhanghel Suriel, pentru a mă ghida în siguranţă şi a mă proteja de puterile vrăjmaşului, Aici şi Acum. Amin!”

Imagine:

http://www.artgallery2000.com/gallery/images/Uriel-Standing-in-the-Sun-1817.jpg

Arhanghelul Nuriel

2011-10-22T06:46:00.000-07:00

Arhanghelii Suriel şi Nuriel sunt confundaţi adeseori, fie unul cu celălalt, fie cu alte fiinţe angelice. Cercetătorii sunt obişnuiţi să identifice îngerii prin asociere, de unde şi problemele de identificare. Spre exemplu, dacă un text menţionează patru mari îngeri, Michael, Gabriel, Rafael şi Suriel, iar un alt text îi menţionează pe Michael, Gabriel, Rafael şi Azrael, orice savant va face greşeala de a spune că Azrael şi Suriel sunt unul şi acelaşi. În acest fel, Uriel este confundat cu Suriel, Sariel, Sarfiel, Salathiel, Shariel, Azrael, Phanuel şi mulţi alţii.

Îngerii sus-numiţi sunt fiinţe separate, inteligenţe autonome, care deşi pot avea un rol asemănător, nu sunt una şi aceeaşi fiinţă. Însă Suriel şi Nuriel sunt diferiţi, şi vom vedea de ce în cele ce urmează.

Nuriel, numit şi Nur-el, Nouriel sau Noriel, înseamnă în “Lumina lui Dumnezeu”. Numele este cel mai probabil de origine aramaică, deoarece termenenul nur nu apare în limba ebraică, ci doar în arabă, cu acelaşi sens. A mai fost tradus, oarecum inexact, ca “Focul lui Dumnezeu”, aşa cum apare şi în lista celor 42 de îngeri ai numelui divin a lui Athanasius Kircher (în latină Angelus Ignis).

Conform tradiţilor magice, Nuriel este îngerul care subjugă focul şi flăcările, adică este patronul sau guvernatorul angelic al focului şi al tuturor fenomenelor asociate cu acesta. În “Cartea lui Raziel”, un vechi tratat mistic despre puterea îngerilor sub orânduirea divină, Nuriel este pus stăpânitor peste apă şi peste foc. Numele său apare pe numeroase amulete ebraice şi arabe, majoritatea ţinând de foc sau de lumină, precum un talisman pe care şi Nuriel şi Suriel sunt menţionaţi pentru a ajuta purtătorul în studiile sale mistice, pentru succesul în studii religioase.

Una dintre cele mai importante relatări despre acest arhanghel ne vine dintr-un apocrif ebraic, “Înălţarea lui Moise”, care decrie viziunile acestuia în urma contactului cu rugul aprins. Moise este ridicat la ceruri, asemeni lui Enoh şi lui Ilie, şi este trecut prin fiecare cer, prezentându-i-se îngerii servitori şi căpeteniile acestora. În cel de-al doilea cer, Moise îl vede pe arhanghelul Nuriel, iar vederea acestuia este într-adevăr impresionantă: îngerul este înalt de 300 de parasangi (imposibil de spus cât anume înseamnă astăzi, cu precizie, dar ar fi echivalentul a 3000 de kilometri, adică trei milioane de metri), cu o oaste angelică de 500.000 de îngeri, toţi făcuţi din apă şi foc. Aceştia sunt îngeri care stau în cel de-al doilea Cer şi cântă slăvirea lui Dumnezeu, dar sunt deasemenea orânduiţi asupra norilor, vânturilor şi ploilor. De îndată ce îndeplineasc voia Creatorului, prin fenomenele pe care le produc în atmosfera Pământului, aceştia se întorc fulgerător de repede înapoi la cer, pentru a-şi continua cântările.

Conform vechilor lucrări magice, numele lui este chemat atunci când suntem la drum sau când suntem în prezenţa unui duşman. Numele său mai poate fi găsit pe amuletele scrise pentru femeile gravide, pentru a proteja fătul, iar cea mai veche pare a fi o vrajă siriacă, unde se spune: “Nuriel, Suriel, Uthriel, Ardiel, Shatashiel, Kbel, Sidriel, sfinţi şi pioşi îngeri, aduceţi siguranţă embrionului lui N.” Într-o altă carte siriacă de magie, Suriel, alături de Michael, Shamshiel, Seraphiel şi mulţi alţii, este unul dintre îngerii care au puterea de a lega şi de a dezlega oamenii. Deasemenea, Zoharul ne spune despre acesta că guvernează zodia Fecioarei, şi adaugă detalii destul de interesante: fiecare rugăciune este dusă în ceruri de către un înger diferit, în funcţie de momentul rostirii sale. În timpul zilelor săptămânii, cel care duce rugăciunile noaptea este un vultur, iar acest vultur are două aspecte. Din cele zece sefire ale kabbalei, el aparţine lui Gevurah şi lui Chesed. Când iese prin partea lui Gevurah (Puterea) acesta se numeşte Nuriel, iar când iese prin partea lui Chesed (Mila), el se numeşte Uriel.

În anumite lucrări moderne (Cartea Zi-Ana), acest detaliu este extrem de important. Deşi sunt diferiţi, Nuriel şi Suriel sunt văzuţi ca două aspecte diferite ale lui Uriel. După cum am văzut, Uriel este arhanghelul adevărului, focului şi luminii. Cele două aspecte ale sale, Nuriel şi Suriel, sunt două aspecte ale adevărului şi focului. Nuriel corespunde lui Chesed, şi este partea feminină, blândă, milostivă şi calmă a lui Uriel, în timp ce Suriel corespunde lui Gevurah, şi este partea masculină, puternică, severă a acestuia. Dacă Nuriel este reprezentarea adevărului care eliberează şi care oferă iluminare, Suriel reprezintă adevărul crud, neplăcut, cu care evităm confruntarea până când destinul ner forţează să îl înţelegem. În drumul spiritual, Nuriel reprezintă iubirea necondiţionată şi bucuria de a trăi în armonie cu ceilalţi, în timp ce Suriel guvernează ascetismul, pustnicia, renunţarea, sacrificiul de sine şi pocăinţa.

Pentru a sumariza, Nuriel este îngerul luminii, focului, fenomenelor meteorologice şi al celor născuţi în zodia Fecioarei. Oferă protecţie tuturor celor care sunt în pericol şi se roagă pentru siguranţă, dar şi celor lipsiţi de apărare, precum copiii care sunt prea mici pentru a se ruga sau cei nenăscuţi. Nuriel guvernează începuturile vieţii, concepţia, travaliul, naşterea şi copilăria. Este patronul celor care vin pe lume, şi putem spune că el cunoaşte toate sufletele care vin la întrupare. El este patronul luminii care dă viaţă, fie că este vorba de lumina Soarelui care hrăneşte plantele, fie de impulsurile electrice care se nasc în momentul pătrunderii spermatozoidului în ovul. Focul creaţiei este Nuriel, şi deasemenea, focul protecţiei. Tot ce înseamnă foc sau lumină sau căldură şi este perceput drept bun sau necesar, sunt sub guvernarea lui Nuriel. De la focul care ne încălzeşte mâncarea sau locuinţa şi până la căldura vitală a corpului nostru, care pune sângele în mişcare, focul vital este domeniul său. Îi putem cere ajutorul când simţim că suntem ameninţaţi de ceva sau de cineva, sau când dorim să protejăm un suflet lipsit de apărare, cu următoarea rugăciune-invocaţie:

“Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea Înalt EL, te chem, prea-luminat şi prea-milostiv arhanghel Nuriel, pentru a mă înveli cu aripile tale de foc, să fiu păzit şi ferit de orice duşman sau rău ce vine asupra mea, Aici şi Acum. Amin!”

Ierahiile Angelice

2011-09-16T03:47:00.000-07:00

Serafimi? Heruvimi? Arhangheli? Tot îngeri sunt, nu-i aşa? Da. Şi nu. Vom vedea de ce da, şi de ce nu... Un domeniu de foarte mare interes în rândurile celor însetaţi de cunoaştere, în principal de cunoaşterea celor cereşti, este modul de organizare al fiinţelor angelice. Trebuie spus de la bun început că nu putem şti nimic cu certitudine despre această organizare, însă putem relata tradiţiile religioase şi mistice care fac parte din doctrinele religiilor monoteiste. Fiecare zona de pe glob are fiinţele ei supranaturale şi o ierarhie a lor, fiecare religie are o tradiţie şi fiecare tradiţie poate avea diferite variante. Unele sunt concordante cu celelalte, altele nu, însă nu trebuie să vedem aici un motiv de dezamăgire sau să încercăm să aflăm care este greşită. Dintr-un punct de vedere sau altul, fiecare tradiţie a fost corectă în momentul revelării ei şi continuă să fie corectă într-o măsură sau alta. Noi vom studia în acest vast şi minunat domeniu al cunoaşterii, tradiţia kabbalistică privind organizarea îngerilor şi doctrinele creştine privind ierarhiile cereşti.

Cel mai cunoscut autor creştin care încearcă să pună ordine în ceea ce Noul Testament şi Vechiul Testament menţionează ca fiinţe angelice este Pseudo-Dionisie Areopagitul, în tratatul “Despre Ierarhia Cerească”. El menţionează trei sfere, fiecare populată de câte trei grupuri de îngeri. Aceste grupuri mai sunt numite şi Coruri, amintind de corul bisericesc, care înalţă cântece de slavă. Cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atât sunt mai înalţi, mai puternici şi mai teribili, şi cu cât sunt mai jos în ierarhie, cu atât sunt mai asemănători oamenilor. Cele nouă coruri ale lui Pseudo-Dionisie sunt următoarele: în Prima Sferă sunt plasaţi Serafimii, Heruvimii (Cherubimii) şi Tronurile, în cea de-a Doua sferă sunt puse Stăpânirile, Domniile şi Puterile, iar în cea de-a Treia Sferă, Principiile, Arhanghelii şi Îngerii.

Pseudo-Dionisie nu a fost primul care să ofere o părere despre organizarea armatelor cereşti. Se bănuieşte că secta esenienilor avea o orânduire concretă a îngerilor, aşa cum putem vedea din “Cartea lui Enoh”, iar grupările gnostice din primele secole aveau şi ele cosmologii deosebit de interesante şi pline de orânduiri ierarhice ale puterilor Cerului. Nici din rândul creştinilor Pseudo-Dionisie nu a fost primul, din păcate. În secolul I, Clement din Roma consideră existenţa a unsprezece astfel de Coruri: Serafimi, Heruvimi, Eoni, Oştiri, Puteri, Autorităţi, Principalităţi, Tronuri, Arhangheli, Îngeri şi Domnii. Sfântul Amrozie descrie, în secolul IV, nouă coruri: Serafimi, Heruvimi, Dominaţii, Tronuri, Principalităţi, Puteri, Virtuţi, Îngeri şi Arhangheli. Tot în secolul IV, Sfântul Ieronim descrie Ierarhia Cerească având şapte astfel de coruri, precum Serafimii, Heruvimii, Puterile, Domniile, Tronurile, Arhanghelii şi Îngerii. Acestea sunt doar câteva exemple, pentru a ne da seama că nicio ierarhie a acestor fiinţe supraumane nu poate fi fixată în mod concret, chiar şi când este vorba de Părinţii Bisericii: oricâtă cunoaştere ar fi avut aceşti oameni, şi oricât de importanţi ar fi fost, tot oameni au fost şi ei.

Dar nu numai creştinismul cunoaşte această împărţire a îngerilor. Tradiţia iudaică este la fel de bogată în modele de organizare a fiinţelor celeste. Unul dintre cein mai mari filosofi şi cărturari evrei ai Evului Mediu, Maimonide, menţionează zece clase de îngeri. Acestea sunt Chayoth-Ha-Qodesh (creaturile Sfinte), Ofanim (Roţile), Erelim (Curajoşii), Haşmalim (Încinşii), Serafim (Aprinşii), Malachim (Mesagerii), Elohim (Zeii), Bene-Elohim (Fii Zeilor), Cherubim (Cherubii) şi Işim (Oamenii, Drepţii, Sfinţii).

Vom vedea, în următoarea serie de zece articole, ce sunt aceste fiinţe, cu ce se ocupă, de unde provin numele şi atributele lor şi unde anume se situează în harta cerească aşa cum o văd misticii. Vom studia orânduirea kabbalistică a îngerilor, după modelul Pomului vieţii, aşa cum am studiat şi arhanghelii, îmbogăţind cunoaşterea creştină cu informaţii din surse magice sau esoterice, dar şi cu informaţii din studii paleografice. Vom începe cu ordinul cel mai înalt, aflat după tradiţie, în imediata apropiere a Tatălui Creator, şi anume Animalele Sfinte sau Creaturile Vii cele Sfinte.

Imagini:

http://www.squidoo.com/tipis

Arhanghelul Chasdiel

2011-09-11T11:12:00.000-07:00

Chasdiel a apărut destul de rar în literatura esoterică, lucru destul de curios având în vedere popularitatea sa în primele secole ale erei creştine. Numele său înseamnă „Bunătatea lui Dumnezeu” sau „Mila lui Dumnezeu”, putând fi întâlnit şi sub formele Casdiel, Kasdiel, Hasdiel, Khasdiel sau Castiel. Deşi numele lui este legat de sefira Chesed, guvernată de Jupiter, Chasdiel este considerat un înger al planetei Venus. Aceasta nu este însă singura confuzie. În Heptameronul lui Petrus Aponus, Castiel apare ca unul dintre cei trei îngeri jupiterieni alături de Sacchiel şi Asasiel, guvernanţii zilei de Joi. Sacchiel este unul şi acelaşi cu Zadkiel, iar deseori cei doi arhangheli apar împreună ca îngeri ai bunăvoinţei.

Numele lui Chasdiel apare pe nenumărate amulete ebraice din Germania medievală, inclusiv în celebra lucrare Sefer Raziel. Aici Chasdiel este chemat în ajutor împotriva demonesei Lilith, împreună cu îngerii Senoi, Sensenoi şi Samangelof, care au fost trimişi de către Dumnezeu să o înlănţuie atunci când s-a răzvrătit împotriva lui Adam. Tot aici, Chasdiel guvernează a treia zonă planetară, cea a lui Venus. Deşi avem schema tradiţională a îngerilor, Cartea lui Raziel adaugă o tradiţie paralelă, care coexistă cu prima. Conform acestei tradiţii, Michael este arhanghelul lui Saturn, Barchiel sau Berechiel este cel al lui Jupiter, Marte este guvernat de Gabriel, Soarele de Rafael sau Dodeniel (Doreniel), Venus de Chasdiel, Mercur de Tzadkiel, şi Luna de Aniel. Într-o altă listă chiar, Chasdiel apare ca înger al Lunii. Conform savantului Moise Schwab, Chasdiel a fost invocat de către Moise la rugul aprins, însă acesta nu oferă detalii despre această tradiţie.

În Zohar (154b), Shamshiel (sau Şamşiel, „Soarele lui Dumnezeu”) şi Chasdiel sunt doi arhangheli care luptă alături de Uriel şi îi poartă acestuia stindardul.

Deasemenea, în Cartea Ebraică a lui Enoch, text de căpătâi al tradiţiei kabbalistice Heikhalot, Chasdiel apare în mod curios ca un aspect sau ca un nume al lui Metatron, alături de încă 69 de nume, cu specificaţia că el este numit Chasdiel atunci când face fapte bune pentru omenire. Din toate informaţiile istorice, Chasdiel guvernează fie Joia (pentru Jupiter), fie Vinerea (pentru Venus). În timp ce în primele secole este un arhanghel venusian, în timpurile moderne începând cu Evul Mediu acesta este asociat din ce în ce mai mult cu Jupiter. Indiferent de natura lui planetară, Chasdiel are aceeaşi funcţie, este strâns legat de milă, compasiune, iubire şi bunăvoinţă. De obicei numele său era invocat, adesea alături de Haniel şi Tzadkiel, pentru a obţine bunăvoinţa celor din jur sau pentru a chema în ajutor puterea divină atunci când omul se simţea împresurat de păreri negative şi duşmănie. Chasdiel este unul dintre cei mai pozitivi îngeri ai tradiţiei spirituale, cu o prezenţă subtilă, blândă şi pătrunzătoare. Nu se face simţit atât de pregnant ca ceilalţi arhangheli, însă acolo pe unde trece el se văd roadele bunătăţii şi prieteniei. Putterea lui Chasdiel îi ajută pe cei oprimaţi să îndure şi să caute partea pozitivă, dă curaj celor aflaţi în deznădejde şi calmează pe cein aflaţi în disperare. Poate fi numit ambasadorul bunăvoinţei, deoarece orice contact uman armonios şi orice tentativă de a comunica cu cei din jurul nostru, dacă este izvorâtă din iubire şi din compasiune, este supravegheată cu siguranţă de el şi de fiinţele aflate în subordinea sa. Acolo unde există un dezechilibru negativ îi este atrasă atenţia iar oficiul său implică asistarea celor care se află în situaţia respectivă. Dat fiind faptul că omul este dotat cu liber arbitru, acesta poate fi influenţat doar marginal, şi numai dacă în el se află deja o înclinaţie naturală către pace şi bună cuviinţă. Chasdiel nu calmează pe nimeni care nu doreşte să fie calmat sau alinat, decât dacă pune în pericol soarta unui semen de-al său care se roagă pentru protecţie. Chasdiel şi îngerii săi pot interveni cu mare bucurie în favoarea celor mânioşi sau deprimaţi la cererea celor dragi. De aceea este bine să ne rugăm pentru cei care au astfel de trăiri sau aplecări, în mare parte pentru că şi ei, ca şi noi, au nevoie de ajutor, dar nu ştiu cum să îl ceara. Chasdiel este cel care înmoaie inimile celor nepăsători atunci când în ei ceva rezonează cu noţiunea de milă, de aproape. El este cel care îmblânzeşte atacurile inamicilor, fiarelor sau spiritelor, el este cel care veghează la bunul mers al oricărui contract şi înţelegere, la echilibrul general al naturii şi societăţii. Tot el inspiră inimile celor care se roagă spre înţelepciune, şi iluminează astfel sufletele celor care caută adevărul. Suferinţa este o lecţie necesară, şi învăţând să iubim suferinţa şi să o îmbrăţişăm, putem să ne punem în slujba înţelepciunii divine. Putem să apelăm la el atunci când suntem supăraţi, obosiţi, răpuşi de greutăţi, sau când dorim să atragem bunăvoinţa asupra noastră, prin următoarea rugăciune-invocaţie: „În numele lui El, Dumnezeul cel Milostiv şi Bun, te chem, arhanghel Chasdiel, să reverşi asupra mea graţia, iubirea şi bunăvoinţa divină, aşa cum o revărs eu aupra celorlaţi, aici şi acum. Amin”

Divinaţie: Bibliomanţia

2011-09-07T05:23:00.000-07:00

Bibliomanţia este arta divinatirie ce foloseşte cărţile sau cartea. Nu ne referim aici la cărţile de joc (cartomanţie) şi nici la cele de tarot (tarologie sau taromanţie), ci la cartea noastră cea de toate zilele. Mulţi dintre noi o cunoaştem din sfera creştină, unde ea este numită „deschiderea cărţii”. Există mulţi preoţi în ziua de azi care nu prea ţin cu stricteţe canonul religios şi consideră deschiderea cărţii drept ceva normal, chiar indicat. Ce presupune această deschidere a cărţii? De obicei, o persoană vine cu o anumită problemă la preotul respectiv, de multe ori unul recunoscut pentru această practică, iar acesta deschide o carte sfântă, fie ea Biblia sau părţi ale acesteia, precum Psaltirea sau Noul Testament, sperând să găsească un răspuns acolo unde se va întâmpla să o deschidă. Apoi punând degetul pe un anumit pasaj, îl citeşte celui interesat şi dă o anumită intrepretare, sau mai pe limbaj bisericesc, o tălmăcire. Spre surprinderea multora, chiar există o corelaţie între întrebare şi versetul ales, iar un preot cu talent sau cu har, cum se mai spune, poate oferi de multe ori tălmăciri foarte interesante şi relevante. Practica nu este nouă, şi apare în toate credinţele lumii.

Grecii făceau acest lucru cu diverse scrieri oraculare speciale sau cu lucrări literare, precum Iliada sau Odiseea, romanii făceau la fel cu Eneida, magicienii arabi şi anumiţi înţelepţi sufiţi practicau acest gen de divinaţie cu ajutorul Coranului iar în zilele noastre, numai creativitatea umană poate pune limite acestei practici.

De precizat că acest proces diviatoriu, impropriu denumit „ghicit”, nu este o practică vulgară de aflare a viitorului, ci mai mult o practică menită să ofere un plus de informaţie sau o clarificare a unei anumite probleme celui ce o solicită. Evident, întrebările nu vor fi de genul „O să plouă mâine?”, „Ce numere ies la Lotto?” sau „Unde mi-am pus ochelarii?”... Bibliomanţia poate fi de două feluri, sacră sau profană. Înainte nu exista o astfel de departajare, deoarece singurele cărţi disponibile erau cele sacre, însă odată cu vremurile, şi ştiinţele divinatorii se modifică. Bibliomanţia sacră se face exclusiv cu cartea de căpătâi a credinţei în care ne-am născut şi trebuie să aibă întrebări serioase, semnificative, puse cu mare solemnitate. Înaintea oricărei întrebări se va ţine post şi se vor face rugăciuni, deoarece se consideră că trebuie să fim curaţi pentru a face acest lucru. De obicei călugării sau preoţii care deschid cartea ştiu foarte bine că trebuie să se roage, să respecte regulile religioase şi morale şi să fie puri din punct de vedere ritual. Spre exemplu, scriind aceste rânduri, am înălţat o rugă simplă urmată de o întrebare la fel de simplă: Este bibliomanţia bună? Am deschis cu ochii închişi Biblia şi am pus degetul acolo unde am fost ghidat din interior să îl opresc. Răspunsul a fost din Levitic: Să nu îl asupreşti pe aproapele tău şi să nu îl jecmăneşti. Ce înseamnă acest lucru? Orice artă divinatorie este folositoare, dacă este folosită corespunzător şi cu credinţă în Dumnezeu. Odată ce o facem din dorinţa de a avea un avantaj asupra aproapelui nostru sau de a câştiga sume nemeritate de pe urma lor, orice artă divinatorie este degradată la stadiul de „ghicitorie”. Bibliomanţia sacră nu trebuie făcută însă pe nepusă masa. Trebuie să ne gândim bine la ce întrebăm, să ţinem post, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a fi călăuziţi bine şi pentru a fi ghidaţi de mâna îngerului păzitor pentru a găsi un răspuns. Nu putem veni nervoşi de la serviciu pentru a deschide Biblia ca să aflăm când obţinem mărirea de salariu dorită, nu putem veni ameţiţi de la o bere cu prietenii pentru a deschide Biblia să verificăm dacă ce zice X e adăvărat, şi în mod cert nu o facem din plictiseală sau simplă curiozitate. Ar însemna să nesocotim sacralitatea procesului.

Ceva mai laxe sunt regulile bibliomanţiei profane. Deşi nu impune chiar atât de multe restricţii precum cea sacră, trebuie să ne luam un minim de precauţii. O rugăciune mică şi sinceră, o cerere de ajutor divin, un exerciţiu enegetic sunt oricând binevenite. Cu întrebarea în minte şi concentrându-ne asupra ei, ne vom îndrepta spre bibliotecă, având ochii închişi. Dacă nu avem una, e bun şi un singur raft de cărţi. Vom pipăi cotoarele cărţilor fără a ne gândi ce carte vom alege, însă gândindu-ne la întrebarea noastră, mâna noastră se va opri asupra unui volum fără să vrem. Îl vom lua, la fel de concentraţi asupra întrebării, şi tot cu ochii închişi, vom răsfoi paginile până când vom simţi că este suficient, oprindu-ne undeva aleatoriu. Pe pagina respectivă vom plimba degetul de sus în jos, de jos în sus, în cercuri sau cum simţim, până ce ne vom opri într-un anumit puct. Propoziţia sau fraza aleasă astfel trebuie interpretată în cel mai logic fel posibil, urmând să observăm în timp dacă am avut sau nu dreptate. Dacă dăm de o frază complet lipsită de legătură, o imagine sau o pagină albă, este de înţeles că trebuie să punem deoaparte cartea şi fie aşteptăm, fie apelăm la bibliomanţia sacră. La fel am testat şi această metodă, întrebând despre călătoria pe care o voi începe mâine, şi spre uimirea mea, propoziţia găsită făcea referire la plecarea unui prinţ într-o caleaşcă. Destul de apropiat: nu sunt nici eu prinţ, nici autocarul caleaşcă, dar simbolismul este acelaşi...

Arhanghelul Raguel

2011-08-12T09:03:00.000-07:00

Arhanghelul Raguel este unul dintre cei mai vechi îngeri atestaţi în scrierile sfinte, însă uitat în decursul timpului, şi mai nou, confundat cu Rafael, Rufael, Suryan, Uriel şi Akrasiel.

Numele său înseamnă, în limba ebraică, „Prietenul lui Dumnezeu”, şi mai poate fi găsit şi sub formele Raghuel, Ra’uel, Raguhel, Raguil sau Raguhiil. Deşi prezent în mentalitatea creştină a primelor secole, Raguel a fost scos din calendar la Conciliul de la Roma din 745 şi trecut drept înger căzut, aşa cum s-a întâmplat şi cu Uriel şi cu mulţi alţi îngeri semnificativi, posibil din pricina cultului de care se bucurau aceştia în popor.

Cu toate că numele său nu apare propriu-zis în Biblie, câteva episoade biblice sunt prin tradiţie legate de el. Îngerul nu trebuie confundat însă cu personajele biblice care poartă acelaşi nume. Raguel din Cartea lui Tobit şi Raguel (Reuel), preotul Madianului, numit şi Ietro, socrul lui Moise, nu au o legătură directă cu acest înger. Există autori care consideră că un profet sau un personaj biblic care are un nume asemănător sau identic cu cel al unui înger ar trebui să fie întruparea sa pământească. Nu trebuie să presupunem că există o astfel de legătură, deoarece anumiţi îngeri, precum Uziel, Uriel, Azrael şi mulţi alţii, au servit drept model onomastic pentru persoane precum Uziah, Uryah şi Ezra, aşa cum Michael şi Gabriel servesc acum drept modele. Ne îndoim că fiecare Michael, Mihai şi Mihaela de pe Pământ sunt întrupări ale acestui arhanghel, la fel cum ne îndoim de faptul că Raguel-Ietro ar avea vreo legătură supranaturală cu acest arhanghel. Acesta apare însă în Cartea lui Enoh, iar aici este unul dintre cel şapte arhangheli principali, cei care veghează: Uriel, Rafael, Raguel, Michael, Saraqael, Gabriel şi Remiel. In Enoh 20:4,5 îl întâlnim: „Raguel, unul dintre îngerii sfinţi, care aduce răzbunarea în lumea astrelor (luminătorilor).” În capitolul 23, profetul Enoh vede în vest, la capătul Pământului, un foc mare care arde încontinuu şi curge fără oprire, fie noapte sau zi. Când întreabă ce anume este, cel care răspunde este Raguel: „Această curgere de foc pe care tu ai văzut-o este focul din vest care persecută toate luminariile cerului.” În capitolul 33, Raguel este unul dintre îngerii pe care Dumnezeu îi trimite să îl ia pe Enoh la ceruri. Două versiuni diferite oferă numele Samuil şi Raguil, respectiv, Semil şi Rasuil.

Anumite tradiţii esoterice consideră că Raguel este îngerul nenumit din Apocalipsa lui Ioan, asociat Bisericii din Filadelfia (Apoc.3:9), care este răsplătit pentru răbdarea sa şi îndurarea tuturor chinurilor şi cel de-al şaselea înger (Apoc.9:14), căruia i se porunceşte să elibereze patru îngeri din Eufrat.

Din informaţiile oferite de Cartea lui Enoh, cum bine au observat şi savanţii biblici, funcţia lui şi numele par a se bate cap în cap. Oficiul lui presupune pedeapsa, dar numele său indică prietenia. Lucrurile pot fi privite şi dintr-un alt punct de vedere. Dacă altor îngeri le este dat să observe şi să intervină în lumea oamenilor acolo unde este nevoie, atunci misiunea lui Raguel ţine de partea spirituală. Faptul că aduce răzbunarea împotriva astrelor sau luminariilor indică oficiul său divin, anume de agent al echilibrului şi dreptăţii în lumea spirituală. Se pare că nu numai oamenii greşesc, iar conform Cărţii lui Enoh, şi îngerii comit greşeli. Aceste păcate sau greşeli sunt cu atât mai grave cu cât nivelul de evoluţie spirituală este mai mare. Un om simplu poate greşi din ignoranţă, un om evoluat poate greşi pentru că încă este om, un înger însă ar trebui să se conformeze cu Legile Divine pe deplin, iar o greşeală din partea lui pate fi catastrofală. Una din temele centrale ale Cărţii lui Enoh este căderea îngerilor: seduşi de frumuseţea fiicelor oamenilor, îngerii conduşi de Arhanghelul Semyaza coboară pe Pământ şi se împreunează cu acestea, făcând copii cu ele. Nu numai atât, dar îngerii le învaţă medicina, magia, farmacologia, metalurgia, astronomia şi cam toate ştiinţele acelor vremuri. Aceştia sunt izgoniţi şi pedepsiţi de către Dumnezeu pentru comportarea lor nesăbuită şi trimişi în chinuri specifice. Vedem bine că şi lumea angelică are problemele ei, şi cineva trebuie să fie agentul divin al dreptăţii. Raguel veghează la păstrarea legilor spirituale, la corectitudinea tuturor fiinţelor din ierarhiile luminii şi întunericului. Atunci când există o acţiune care provoacă dezechilibru, Raguel primeşte dreptul de a interveni şi de a corija situaţia. El este cel care pedepseşte îngerii, demonii şi toate fiinţele spirituale care greşesc sau îşi încalcă misiunea sau jurământul. Fiecare din aceste fiinţe are o misiune de îndeplinit, iar când personalitatea propria ia locul umilinţei de care ar trebui să dea dovadă, pot apărea probleme. Raguel este cel care aplică pedepsele lui Dumnezeu, indiferent că oamenilor le este bine sau nu. Dacă un înger îşi încalcă misiunea şi ajută un om dincolo de limitele normale, poate încălcând libertăţile celorlalţi, Raguel este cel care impune respectarea Legilor Divine şi pedepseşte acel înger. Dacă un înger sau un demon răneşte sau prejudiciază un om sau o altă fiinţă, tot Raguel este cel care are grijă să pedepsească comportamentul anormal.

Din punct de vedere uman, în prima situaţie Raguel este negativ, pentru că împiedică un bine, iar în cea de-a doua este perceput ca pozitiv, pentru că ajută. Însă faptele sale nu trebuiesc judecate de către noi oamenii, şi în definitiv, nu pot fi judecate nici de către îngeri. Numai Dumnezeu ştie motivul pentru care Raguel acţionează, pentru că nu acţionează în beneficiul lui însuşi, sau al îngerilor sau al oamenilor în particular, ci în slujba lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata semnificaţie a numelui său: un agent teribil, care nu este prietenul nimănui, decât al Domnului.

Imagine: Jusepe de Ribera, Sfântul Petru eliberat de înger, ulei, 1639, detaliu.

De ce curăţăm cristalele?

2011-07-28T23:58:00.000-07:00

Am discutat în articolul din numărul trecut cum anume putem purifica un cristal, sau mai bine spus, cum anume îi putem aduce vibraţiile la un nivel neutru, gata pentru a fi utilizat într-un nou mod, cu un nou program. Cu toate acestea, înainte de programarea propriu-zisă trebuie să îi curăţăm atât exteriorul cât şi interiorul. Curăţarea fizică este deosebit de importantă şi eficace în lucrul cristalin, însă la fel de importantă este şi curăţarea energetică. Unii ar fi tentaţi să spună că un singur tip de curăţare este necesară, precum cea fizică (imersarea cristalului în sare), în timp ce alţii susţin că doar cea energetică ar fi recomandată. Noi vom păşi cu precauţie în vastul teren care este lucrul cristalin şi vom aplica tot ceea ce avem la îndemână pentru a curăţa un cristal, adică vom folosi atât metode fizice, cât şi energetice. Metodele de curăţare fizică a cristalelor sunt deosebit de eficiente pentru 50-80 % din impurităţile energetice ale unui astfel de organism cristalin. Ele curăţă eficient o anumită categorie de energii, în special energiile joase sau de frecvenţă scăzută, energiile imprimate accidental prin ataşamentul fostului posesor şi diversele amprente energetice provenite de la toate persoale care l-au avut în apropiere sau ar fi putut sa îl îl atingă. Curăţarea fizică este eficientă într-adevăr, dar numai dacă este folosită împreună cu cea energetică. O sumă întregă de programe pot funcţiona într-un cristal fără a ne da seama de existenţa acestora. Rar există experţi în lucrul cu cristalele care să simtă, să acceseze şi să descopere toate programele unui cristal. Indiferent de cât de bun se consideră sau este considerat un terapeut sau un expert cristalin, acesta nu va reuşi niciodată să acceseze totalitatea programelor sau formelor gând, deoarece majoritatea programelor implementate în cristale cu un scop ascuns, chiar acest lucru sunt obişnuite să facă: să ocolească eforturile detectării. Ele nu sunt în mod necesar bune, aşa cum pot să nu fie nici în totalitate rele. Cel mai bine este să folosim un cristal pe care îl ştim în totalitate pur de programe anterioare, care să nu ne condiţioneze în niciun fel. Există, cu toate acestea, cristale care au un scop bine definit pe această planetă, care asimilează, transformă, emit, stochează sau rulează anumite energii.

Cu aceste cristale ne este interzis să „ne jucăm” şi nu prea este în putinţa noastră să le ştergem programele anterioarte. Acestea sunt destul de rare şi de cele mai multe ori sunt plasate în locuri cheie din punct de vedere energetic, ajungând la dimensiuni impresionante. Nu ne facem griji în privinţa lor, din moment ce puţinor oameni le este dat să lucreze cu ele, însă acestea sunt o dovadă a tipului de cristal cu un program prestabilit în a căror derulare nu ar fi bine să intervenim.

Cristalele mici pot fi purificate şi curăţate fără probleme, atâta vreme cât ele au venit în viaţa noastră. Un cristal care a ajuns în posesia noastră este până la urmă un cristal care se pune în serviciul şi în grija noastră, deci avem dreptul de a curăţa şi şterge programele precedente. Majoritatea cristalelor au un bagaj informaţional brut, care se poate şterge. Este vorba de amprentele energetice ale oamenilor care au avut contact cu el. Rare sunt ocaziile când avem ocazia de a scoate noi înşine dintr-o mină un cristal. În majoritatea cazurilor oamenii au avut de-a face cu cristalul nostru. Chiar dacă îl găsim în sterilul vreunei exploatări miniere, nu avem certitudinea că nu a fost atins. Cele deja colectate din mină trec prin mâinile a cel puţin doi-trei oameni până a ajunge la noi, de cele mai multe ori sunt vândute şi cumpărate în mod continuu. În cel mai bun caz, sunt curăţate de reziduurile fizice (nisip, pâmânt, depuneri uşoare) şi sunt transportate. În unele cazuri, procedeele aplicate durează mai mult, precum imersarea în băi de acid pentru îndepărtarea depunerilor minerale (oxizi de diverse tipuri, calcituri, pirite) sau faţetarea artificială. Persoanele specializate în prelucrarea cuarţurilor rareori strică forma originală, lustruind şi tăind cuarţul pe direcţii care respectă totuşi axele de creştere ale cristalului, forma finală fiind o uşoară îmbunătăţire a celei brute. De aici, cristalele trec din nou prin diverse mâini. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că fiecare contact este amprentat în conştiinţa cristalulului. Cuarţul este prin excelenţă aparatul de înregistrare cel mai bun al lumii minerale, şi tot ceea ce se întâmplă în proximitatea sa, toate gândurile, emoţiile şi senzaţiile oamenilor care pun mâna pe el se imprimă în structurile lui eterice. Lucrul acesta este valabil cu orice obiect dacă stăm să ne gândim , însă cristalul are o proprietate specială care îl predispune la înregistrarea datelor, motiv pentru care şi ştiinţa îl foloseşte când vine vorba de stocare şi randament înalt. Imaginaţi-vă un geam curat, fără pată. Acesta este apucat de un geamgiu priceput, este tăiat şi lustruit la muchii şi este transportat de un alt muncitor până la noi acasă. Un al treilea muncitor, tâmplarul, vine să îl monteze în loc, îl chituieşte, şi ne lasă cu noua noastră fereastră gata de folosit. Acum, noi avem o fereastră nouă, numai bună de folosit, dar plină de amprente de grăsime, praf, transpiraţie şi chit, de la geamgiu, cărăuş şi tâmplar. Oamenii şi-au făcut datoria în mod eficient, însă faptul că şi-au lăsat amprentele pe geam nu este problema lor. Este problema nostră. Noi avem datoria de a curăţa geamul, de a-l spăla şi de a-l menţine curat, inclusiv de propriile noastre amprente si murdării. La fel trebuie procedat şi cu cristalul, care va avea reziduurile energetice ale tuturor oamenilor care au intrat în contact cu el. Un cristal nou cumpărat, oricât de curat ar fi pe dinafară, are în el stocate tot felul de emoţii pozitive, precum surpriza, fascinaţia, iubirea, admiraţia, dar şi emoţiile negative pe care oamenii ce l-au atins le aveau în ei în acel moment: de la griji financiare, dezamăgiri emoţionale şi frici proprii, până la dispreţ, lipsă de speranţă, pesimism, şi chiar ură. Noi nu avem ce face cu aceste amprente, nu ne trebuie o fereastră care să filtreze lumina printre pete de murdărie, ne trebuie un releu curat, o unealtă pură pe care să o folosim atunci când avem nevoie. Acestea sunt lucrurile de care curăţirea energetică se ocupă, urmează să dezvoltăm pe larg felurile în care aceasttă curăţire are loc şi metodele utilizate în acest proces.

Imagini:

http://www.free-photos.biz/photographs/luxury/jewellery/192131_quartz_oisan.php
http://1.bp.blogspot.com/_Mku14FRgbZc/TQwlYduxgoI/AAAAAAAAAFM/_af98zN8v34/s320/Quartz%252C_Tibet.jpg

Viaţa cristalelor

2011-06-22T22:21:00.000-07:00

Mulţi dintre noi cumpărăm cristale, pietre semipreţioase sau diverse minerale, fie din motive estetice, fie terapeutice. Ele sunt transformatoare energetice, rezerve, generatoare, relee de energii subtile care pot fi folosite în tot atâtea modalităţi pe câte forme, culori şi compoziţii chimice există în lumea minerală.

S-au spus atâtea lucruri despre felul în care trebuie tratate încât este greu să despărţim realitatea de simpla superstiţie, însă vom încerca să facem acest lucru pe cât posibil. Unii spun că cristalele trebuie să stea la lumină, curăţate periodic şi îngrijite, altfel suferă. Complet fals. În primul rând, mediul natural al cristalului este în scoarţa terestră, sub tone de pământ, pietriş şi nisip. Ele se simt minunat acolo, iar dacă le cumpărăm şi le ţinem la întuneric sau lăsăm să se aşeze pe ele praful, ele nu suferă. Oamenii au venit cu această idee pentru că într-adevăr, este mult mai folositor omului un cristal curat şi încărcat la lumină. Din nou, nu are absolut nici o legătura cu felul în care reacţionează cristalul, ci cu nevoia omului care îl deţine.

Se mai spune că şi cristalele nefolosite sau nebăgate în seamă suferă. Din nou, fals. Cristalele au existat cu mult înaintea apariţiei primelor semne de viaţă organică, deci cu milioane de ani înaintea ivirii omului. Apoi, ele au stat în mediul lor mineral sute de mii de ani, faptul că nu le acordăm atenţie nu reprezintă pentru ele un factor prea mare de întristare. Bineînţeles, există o bucurie imensă când se pun în slujba serviciului divin, ajutând oamenii, purificându-le corpurile subtile şi tratându-le carenţele energetice, însă la o durată de 3 milioane de ani, să zicem, un an sau doi în care este uitat de om reprezintă mai puţin decât o secundă pentru un om.

În istoria unor cristale pot exista perioade de zeci sau sute de ani de inactivitate, asta nu le afecteaza cu nimic capacităţile şi proprietăţile. Unele cristale sau conglomerate petrec zeci de ani în beciurile institutelor, muzeelor sau în colecţiile particulare ale unor oameni care nici nu le bănuiesc puterile, însă asta nu le afectează cu nimic funcţia, timpul cuvenit posesorului de drept al lor venind atunci când va fi nevoie. Omul este câteodată destul de îngust în judecăţile sale şi chiar având intenţii bune, tinde să se transfere în „pielea” cristalului, crezând că dacă omului nu-i place întunericul, nici cristalului nu-i place, dacă omului nu-i place nămolul şi pământul, nici cristalului nu-i va face bine, sau dacă omul tânjeste după atenţie, la fel face şi fiinţa cristalină. Dacă se pune în locul cristalului pentru a-l înţelege cât mai bine, omul trebuie să se gândească la sine ca la un cristal, şi nu la cristal ca la un om. Diferenţele sunt imense, iar din păcate ideile născute din astfel de păreri subiective devin lege pentru cei care încep să înveţe lucrul cu cristalele. Câteodată acest lucru este nociv, pentru că novicele cristaloterapeut poate face exces de zel în îngrijirea lor, răpindu-si din timpul altor activităţi în mod inutil. Iar regula folosirii cât mai dese poate aduce un sentiment de vinovăţie atunci când nu se lucrează cu ele un timp îndelungat. Dar nu în ultimul rând, credinţa terapeutului că acele cristale trebuie sa ajute cât mai multe afecţiuni şi trebuie să trateze boli în permanenţă poate ricoşa în mod negativ în mentalul său, aducând probleme. Dacă terapeutul nostru doreşte să se vindece, va ajunge să îşi provoace sieşi afectiuni pe care sa le trateze. Nu trebuie să gândim totul în termeni absoluţi, şi nici să judecăm din punct de vedere uman. Cel mai bine, fiţi umani cu oamenii şi cristalini cu cristalele, dar ambele cu multă înţelepciune şi iubire.

Surse Imagini (thank you for the images:)
http://www.redbubble.com/people/estherjohnson
http://sk.wikipedia.org/wiki/S%C3%BAbor:USDA_Mineral_Quartz_Crystal_93c3951.jpg

Apel către bun simţ: Articolul îmi aparţine. Cei care copiază aceste articole pentru blogul sau site-ul propriu sunt rugaţi să pună această frază dedesubt:

Articol preluat de pe www.asterionmage.blogspot.com

Folosirea Cristalelor

2011-06-18T13:23:00.000-07:00

Indiferent că suntem pasionaţi de cristale sau nu, vedem în jurul nostru oameni deosebit de entuziaşti în achiziţionarea acestora. Nu este nimic rău în a avea în casa astfel de obiecte, deoarece sporesc de zeci de ori cantitatea de lumină a acelei case, în fucţie de dimensiuni şi de claritate. Mulţi, din păcate, consideră că aceste obiecte sunt un scop în sine, şi nu un mijoc. Fie că este vorba de terapie cu ajutorul cristalelor, de protecţie, de clarviziune sau de exerciţii PSI, cei care întrebuinţează aceste minunate obiecte îşi concentrează mai mult atenţia asupra cristalului în sine, şi nu asupra capacităţilor lor interioare.

Nu de puţine ori m-am izbit de întrebări precum: „ cristalul acesta îmi poate vindeca boala?” sau „piatra aceasta îmi poate purta noroc în relaţia cu soţul?” De observat că nimeni nu se gândeşte la cristal ca la un instrument folosit de către noi pentru a canaliza, a rafina şi a amplifica ceea ce deja se află în noi înşine, maidegrabă aşteptăm ca acel cristal să facă totul pentru noi. Cristalul este o uneltă: pusă în mâna unui om care ştie cum să îl folosească, va da rezultate excelente, însă pus în mâna unuia care, deşi are cele mai bune intenţii, nu ştie cum să opereze, el va da rezultate mult sub aşteptări. Putem să îl echivalăm, dacă doriţi, cu o maşină. A cumpăra un cristal frumos faţetat şi slefuit, care poate să nu se potrivească naturii noastre, este la fel cu a ne cumpăra o maşină scumpă, frumoasă. Dacă avem carnet de conducere, o putem folosi. Dacă nu am făcut şcoala de şoferi, degeaba ştim cum arată şi la ce foloseşte acea maşină, pentru că nu vom putea conduce. Este valabil la orice unealtă acest principiu, iar orice instrument, indiferent care este natura sau scopul său, nu face decât să ne ajute să acţionăm cu ceea ce avem deja în noi înşine. Cristalul poate să ne ajute în procesul de vindecare, însă nu există vreunul care să ne vindece fără ca noi să facem ceva în această privinţă. Cristalul ne poate ajuta să dobândim o percepţie extrasenzorială mult mai clară, chiar şi clazviziune, dacă ne dedicam zilnic exerciţiului concentrat, însă niciun cristal nu ne va „da” viziuni, indifernt de cât de bun este el.

Nu contează întotdeauna mărimea...

Felul în care folosim aceste unelte extraordinare depinde de la persoană la persoană, însă toţi trebuie să traversăm trei paşi esenţiali până vom obţine rezultatele dorite: 1. Conştientizarea 2. Cooperarea şi 3.Convingerea. Conştientizarea este defapt acceptarea faptului că în noi se află posibilităţile pe care le căutăm. Trebuie să conştientizăm că în noi se află capacitatea de a ne vindeca, şi nu în cristalul sau piatra semipreţioasă pe care o folosim drept ajutor. Trebuie să conştientizăm că în noi se află capacitatea clarviziunii, şi nu în cristalul pe care îl folosim pentru a dobândi această capacitate. Numai în noi, şi nicăieri altundeva decât inăuntrul nostru se află toate lucrurile pe care ni le dorim şi de care avem nevoie, însă primul pas către dobândirea lor este exact recunoaşterea acestui lucru. Cooperarea, în cazul lucrului cu cristalele, înseamnă că vom lucra sincron cu acel obiect sau entitate, şi ne vom potrivi starea în aşa fel încât să fim compatibili. Nu trebuie nici să îl considerăm străin de noi înşine, dar nici să îi cerem să facă totul în locul nostru. În acelaşi fel, nu putem conduce o maşină decât după ce ne aflăm în interiorul ei, după ce îi cunoaştem mecanismele şi după ce ne potrivim comod în scaun. Cu cristalul nu trebuie să lucrăm atunci când suntem neliniştiţi sau nervoşi, deoarece el tinde să amplifice toate stările, fie pozitive, fie negative. Convingerea este acea stare care permite accesul la ceea ce dorim. Dacă suntem convinşi că putem realiza un lucru, atunci calea către el este mult mai uşoară. Dacă avem dubii şi îndoieli, ne putem întârzia foarte mult atingerea ţintei, iar câteodată o vom rata în întregime. Folosirea cristalului cu mult scepticism are efecte nule, ca şi când am lua o pastilă de răceală şi vom continua să bem rece şi să stăm în curent... Dacă noi nu avem certitudinea că ceea ce facem noi este eficient, atunci ne impunem o barieră de insucces.

...cum nici claritatea nu este importantă de multe ori.

Cristalul, după cum am spus, amplifică tot indiferent de natura stării sau gândului. Atât certitudinea vindecării şi credinţa în însănătoşire poate fi multiplicată şi folosită, cât şi credinţa de neclintit în eşuarea şedinţei de vindecare şi ideea că boală persistă indiferent de ceea ce facem noi. Cristalele sunt unelte de mare fineţe şi deosebit de receptive, chiar interactive, şi răsfrâng asupra noastră tot ceea ce noi oferim mediului înconjurător. Un cristal nu vindecă, ci amplifică puterea noastră de vindecare. O piatră nu poartă noroc, ci amplifică abilitatea noastră de a ne manifesta situaţiile care ne fac mulţumiţi şi fericiţi. Dacă în noi înşine nu există acele lucruri pentru a fi aduse la suprafaţă, putem purta şi diamante, fără nici un folos...

Surse imagini (Thank you for the images):
http://jewelryandgemsforselfdiscovery.com
http://travlark.com
http://www.instablogsimages.com

Apel către bun simţ: Articolul îmi aparţine. Cei care copiază aceste articole pentru blogul sau site-ul propriu sunt rugaţi să pună această frază dedesubt:

Articol preluat de pe www.asterionmage.blogspot.com

Cum purificăm obiectele?

2011-06-15T17:06:00.000-07:00

Am discutat în articolele din revista Cosmos despre exorcism. Exorcismul este procedeul magic sau energetic prin care o anumita influenta nefastă este îndepărtată. Acelaşi cuvânt se aplică în momentul în care dorim să purificăm un obiect sau o substanţă. Fie că este vorba de purificarea unui obiect care a fost folosit de mai multe persoane înaintea noastră, fie că este vorba de un obiect mistic sau care va fi consecrat practicilor terapeutice sau magice, se va aplica exorcismul. Obiectele luate de la anticariat, de la talcioc sau de la colecţionarii de antichităţi sunt impregnate foarte puternic cu vibraţiile fostului proprietar. Dacă a avut mai mulţi propietari, cum ar fi o moştenire de familie sau o monedă, obiectul are şi mai multe astfel de amprente. Câteodată are amprente pozitive, câteodată negative. Se pot lipi de obiecte anumite semnături energetice care pot produce în noi egoism, lene, furie, alcoolism sau minciună, în funcţie de viciul care predomină în fostul proprietar. Imaginaţi-vă că aţi ţine în casă un topor cu care au most măcelăriţi mii de miei nevinovaţi, o sabie de epocă folosită în luptă pentru a înjunghia sau a decapita, sau un pahar de argint furat de la o biserică şi folosit ani de-a rândul de către hoţi pentru a bea din el rachiu...Apoi , şi emoţiile pozitive se pot încărca în obiecte, desigur. Imaginaţi-vă că deţineţi un talisman vechi care i-a purtat noroc posesorului toată viaţa sau un inel pe care un conte şi o contesă şi au jurat iubire pe vecie.

unele obiecte pot fi pline de sfinţenie...

Însă talismanul îi aducea numai acelei persoane noroc, pentru că platise un mag şi un artizan să îl facă, nu tuturor ar fi purtat noroc, iar dragostea arzătoare a celor doi iubiţi nu era a noastră. Deseori posesorii unor astfel de inele tind să cadă într-un nemărginit dor de cineva, într-o melancolie şi o tânjire romantică fără explicaţie, fără a avea motiv. Cu toate că iubirea este întipărita în inel, la fel este şi dorul, tristeţea depărtării sau durerea despărţirii. Pentru a nu fi afectaţi de toate acestea, trebuie să-l curăţăm. Nu cred că v-ar plăcea să beţi apă curată dintr-un pahar din care cineva a băut bere înaintea dumneavoastră, deci la fel cum spălăm paharul, trebuie să spălăm şi vibraţiile nedorite. Aici nu ne referim strict la murdăria fizică. Este foarte folositor, cu toate acestea, sa ne gândim odată ce curăţăm obiectul de murdărie sau în timp ce îl spălăm cu săpun, că apa care curge pe el preia tot ceea ce este străin şi lasă obiectul curat-curat. Şi la fel cum un om care arată la exterior foarte îngrijit şi poate vorbi foarte manierat se poate dovedi a fi un om de cea mai joasă speţă în interor, la fel şi obiectele noastre spălate pot ascunde în ele cele mai proaste şi mai malefice vibraţii.

în timp ce altele pot fi pline de întuneric...

Nu vă lăsaţi înşelaţi de frumuseţea culorilor unui tablou sau de strălucirea argintului proaspăt curăţat de patina cenuşie, ci mergeţti mai departe. Aici intervine exorcismul. În cărţile de magie există formule speciale pe care magicianul le folosea pentru a exorciza obiectele. Pentru cei interesaţi, vom spune că în „Clavicula Solomonis”, o celebră lucrare medievală de magie, din care a extras şi Eliphas Levi, operatorul exorciza sarea folosită în magie cu următoarele cuvinte: „In isto sale sit sapientia, et ab omni corruptione servet mentras nostras, et corpora nostra, per Hochmael et in virtute Ruach Hochmael..” şi aşa mai departe. Pentru că sunt foarte puţini aceia care citesc acest articol şi se ocupă cu magia propriu-zis, vom detalia metodele simple ale exorcismului, simple şi practice, care pot fi utilizate de către oricine, indiferent de pregătire. Acestea pot fi folosite pe orice obiect, substanţă sau loc. Faceţi trei cruci deasupra obiectului, una în Numele Tatălui, cea de-a doua în Numele Fiului iar cea de-a treia în numele Sfântului Duh. Apoi luaţi obiectul între mâini şi rugaţi-vă lui Dumnezeu sau Sursei Divine să vă dea atâta lumină cât pentru a curăţa acel obiect. Poate fi o rugăciune simplă, din inimă, potrivit fiecărui obiect, de genul: „ Doamne Sfinte, Tată Ceresc, cer ca această carte veche să fie eliberată de gândurile, dorinţele şi viciile celora care au avut-o înaintea mea, pentru binele meu şi pentru slujirea Ta. Amin.” Sau „ Doamne, cer ca acest inel să fie curăţat de patimile celor care l-au purtat şi au jurat pe el, ca metalul său să fie curat şi ca piatra care îl decorează să strălucească plină de lumina. Amin.” Veţi spune că a cere este puţin cam pretenţios, şi că omul este mic, trebuie să Îl roage pe Dumnezeu, iar Dumnezeu, daca este în toane bune, ne dă. Nimic mai neadevărat! Dacă vom cere, ni se va da, atâta timp cât cerem ceea ce ne trebuie, ceea ce ne este de folos şi atata timp cât cerem cu inima curată şi cu umilinţă. De aceea nu se îndeplinesc acele rugăciuni ale oamenilor care cer să se aleagă praful...Nu vă trebuie exorcisme complicate în limba latină, pline de nume kabbalistice pe care nu le înţelegeţi, ci numai să creaţi în voi sentimentul sacrului, în faţa căruia nicio murdărie nu mai rezistă şi se desprinde imediat de obiectul pe care doriţi să îl purificaţi. Dacă ar fi să consideraţi că folosirea apei sfinţite, tămâiei sau mirului sporesc efectele acestei curăţiri, nu ezitaţi să le folosiţi. Eu vă recomand să folosiţi această tehnică în special la obiectele de care faceţi uz foarte des, cum ar fi cana dumneavoastră preferată, bijuteriile moştenite şi pe care le purtaţi, perna şi patul în care dormiţi sau fotoliul preferat. Veţi observa cu timpul, dacă practicaţi aceste purificări mai des, că nici măcar vechile dumneavostră vicii sau supărări nu se mai lipesc, patul va deveni mai odihnitor, fotoliul mai confortabil şi apa mai proaspătă. Dar nu mă credeţi pe mine pe cuvânt, încercaţi...

Apel către bun simţ: Articolul îmi aparţine. Cei care copiază aceste articole pentru blogul sau site-ul propriu sunt rugaţi să pună această frază dedesubt:

Articol preluat de pe www.asterionmage.blogspot.com

Arhanghelul Yechudiel

2011-06-05T09:12:00.000-07:00

Yechudiel sau Iehudiel este unul dintre arhanghelii importanţi ai tradiţiei, care a fost însă trecut sub tăcere sau dat uitării în general, cu excepţia anumitor zone din ortodoxie şi catolicism. Numele Yechudiel înseamnă în limba ebraică “Slăvirea lui Dumnezeu” sau „Cel care îl proslăveşte pe Dumnezeu”.

Mai este numit în anumite documente şi Jhudiel, Yhudil, Jehudiel, Jegudiel, Iegudiil, Egudiil, Gudiil, Evgudiel sau Evgudiil. În anumite confesiuni catolice, Yechudiel este numit Sfântul Jehudiel, şi este considerat arhanghelul căruia îi corespunde ziua de Vineri. În tradiţia kabbalitică, atât numele său cât şi atributele sale stau sub semnul sefirei Chesed şi planetei Jupiter, a Milei, Dreptăţii, Bunăstării şi Slavei Divine.

Este numărat printre cei Şapte Arhangheli în tradiţia Bisericii Ortodoxe Răsăritene. După tradiţia ortodoxă, „Egudiil este încins cu un şorţ, gata spre servire. El este ocrotitorul celor ce se ostenesc în slujba binefacerilor.” În icoanele tradiţionale este înfăţişat ţinând o coroană de aur în mâna dreaptă iar în stânga o suliţă sau un bici din trei fâşii sau trei corzi. În general, coroana are şapte frunze sau trei nestemate. Coroana reprezintă recompensele muncii drepte, iar dacă privim numerele asociate ei, vom descoperi înţelesul ei ascuns. Cele şapte frunze au şapte piese ale coroanei sunt cele Şapte Virtuţi, anume Dragostea, Credinţa, Tăria sufletească, Speranţa, Inteligenţa, Cumpătarea, Dreptatea, pe care omul trebuie să le practice pentru a slăvi pe Dumnezeu. Cele trei nestemate au un dublu înţeles: reprezintă Sfânta Treime, manifestarea lui Dumnezeu, dar şi felurile în care trebuiesc cultivate cele Şapte Virtuţi: cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Slăvirea lui Dumnezeu se face prin cele Şapte Virtuţi în mod complet astfel, nu parţial. Spre exemplu, dacă vorbim despre credinţă şi facem fapte merituoase, dar în sinea noastră nu credem, este fără niciun folos. Sau dacă avem credinţă în noi, şi vorbim despre credinţă, dar nu acţionăm corect sau ne ferim să ne arătăm credinţa, iar nu obţinem nimic. Dacă vorbim despre iubire şi dacă ne gândim la iubire, dar nu iubim aproapele nostru, virtutea iubirii fuge de la noi, şi devenim nefericiţi. Şi la fel, dacă iubim cu vorba şi cu fapta, fără a iubi cu mintea şi cu sufletul, se va întâmpla acelaşi lucru. Coroana reprezintă şi roadele muncii noastre cu cele Şapte Virtuţi: iubind pe ceilalţi, vom dobândi iubire în schimb; având credinţă în Dumnezeu vom dobândi o mai mare încredere în noi înşine; încercând să fim tari sufleteşte în fiecare clipă şi ajutându-i pe cei din jurul nostru în vremurile grele, ni se va da tărie mai mare în acele momente cu adevărat dificile; sperând la ceea ce este mai bine cu credinţă în Dumnezeu, vom avea speranţele îndeplinite; fiind inteligenţi şi înţelepţi cât mai mult, vom dobândi şi mai multă inteligenţă şi înţelepciune; fiind cumpătaţi şi echilibraţi în ceea ce facem, viaţa noastră nu va cunoaşte excese de niciun fel, iar dacă suntem drepţi şi corecţi în tot ceea ce gândim, spunem şi facem, vom fi trataţi şi noi cu corectitudine şi sinceritate de către ceilalţi şi de Dumnezeu.

Yechudiel este patronul muncii şi efortului, iar aceste lucruri presupun şi răsplată, şi pierdere. Biciul său este pe atât de neplăcut pe cât de plăcută este coroana sa, iar cele trei fâşii ale lui corespund păcatelor făcute cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Fiecare nerespectare a unui principiu ne aduce un dezechilibru şi ne face vulnerabili la corecţie. Minciuna esste nerespectarea Legii Adevărului, ura este nerespectarea Legii Iubirii, înşelăciunea este nerespectarea Legii Dreptăţii, şi cu cât încălcăm mai mult una din aceste legi, cu atât ni se va lua dreptul de a ne bucura de fructele ei şi de a fi corectaţi.

Sub protecţia sa se află cei care slăvesc numele lui Dumnezeu în orice fel, fie că o fac prin vorbe, prin scris, prin gând sau prin fapte, dar şi conducătorii de orice fel, fie ei politici sau economici (regi, preşedinţi, lideri de sindicat, judecători) sau spirituali (papi, mitropoliţi, episcopi, pustnici). În vremurile de demult, capii comunităţilor au regii şi împăraţii erau primii care trebuiau să aducă laudă şi slăvire Domnului, pentru că rolul lor în această lume era de locţiitor umil al lui Dumnezeu în păstorirea şi conducerea oamenilor. Coroana lui Yechudiel semnifică regalitatea şi nobletea, partea milei şi suveranitatii, iar biciul semnifică mâna de fier, rigoarea şi pedeapsa. Un rege trebuie să fie bun ca Dumnezeu, şi drept asemeni Lui, judecând drept şi pedepsind acolo unde este nevoie sau răplătind acolo unde este cazul. Deasemenea, simbolurile lui reamintesc conducătorilor că ei înşişi sunt supuşi Legilor Divine, putând oricând să urce pe culmile gloriei sau să decadă în uitare şi dizgraţie. Regele David şi mai târziu fiul său, Solomon, sunt exemple extrem de grăitoare, în care virtutea este răsplătită cu înţelepciune, bogăţie şi putere, iar slăbiciunea şi nesăbuinţa sunt aspru pedepsite. Yechudiel este şi patronul celor care pedepsesc acţiunile umane. Înainte de a judeca un om ca fiind rău, trebuie să ne gândim dacă acest om este constrâns să facă ceea ce face de datoria sa. Judecătorii, poliţiştii, procurorii, avocaţii, temnicerii sau forţele de ordine se află sub protecţia acestui arhanghel, şi nu trebuie să uităm că datorită naturii umane, este nevoie şi de diciplină şi severitate. În zilele de demult, călăii beneficiau şi ei de protecţia sa, iar Serviciul Divin era conştient că uciderea unui om nu era vina călăului care îndeplinea un simplu ordin. Cei care pun în practică pedeapsa capitală acum fac parte din aceeaşi categorie. Aici bineînţeles că nu discutăm dacă pedeapa cu moartea este bună sau rea, purşi simplu de vinovăţia celor pe care slujba îi obligă să o execute, indiferent de dorinţele au credinţele lor faţă de condamnat. În vremurile apuse nu exista călău care să nu fie învăţat să curme chinul victimelor sale cât mai repede, tăind capul cât mai rapid sau administrând chiar droguri pe ascuns condamnaţilor pentru a nu simti nimic, şi nu exista de obicei călău care să nu ceară iertarea victimei pentru fapta ce urma să o comită.

Acest arhanghel îi protejează deasemenea pe cei care muncesc şi pe cei care îi cer ajutorul în munca pe care o fac. În special cei care au o muncă foarte grea îi pot cere ajutorul pentru a face poverile mai suportabile, iar cei care au munci periculoase îi pot cere lui Dumnezeu protecţia prin intermediul lui Yechudiel şi îngerilor aflaţi în serviciul său. Datoria lui Yechudiel este să păzescă îndeplinirea legilor, aplicarea lor în mod corect, răsplătirea celor buni şi corecţi şi pedepsirea celor ce le încalcă. Semnele sale distinctive arată bogăţia, abundenţa şi nobleţea (coroana de aur) dar şi disciplina, rigoarea şi pedeapsa (biciul), dăruite fiecăruia după merite. Putem să cerem ajutorul său oricând considerăm necesar, când vrem să creştem în noi puterea virtuţilor divine, când vrem să învăţăm mai bine cum să ne rugăm şi cum să îl slăvim pe Creator şi când simţim că suntem asupriţi sau nedreptăţiţi. Îl putem chema ca mângâiere atunci când suntem afundaţi în necaz sau în deznădejde sau când bucuria şi lauda noastră este peste puterile noastre şi dorim să o împărţim cu toata lumea, şi nu avem cu cine. Îl putem apela pe acest minunat arhanghel cu următoarea rugăciune: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea Înalt EL, te chem, prea-slăvit şi prea-milostiv arhanghel Yechudiel, pentru a mă ajuta în acest ceas în care am nevoie de dreptatea, spijinul şi prezenţa ta, Aici şi Acum. Amin!”

Apel către bun simţ: Articolul îmi aparţine. Cei care copiază aceste articole pentru blogul sau site-ul propriu sunt rugaţi să pună această frază dedesubt:

Articol preluat de pe www.asterionmage.blogspot.com

Imagine preluata de pe: http://www.archangelicons.com/jegudiel.html

Amulete şi Talismane

2011-05-15T02:31:00.000-07:00

Foarte multă lume interesată de domeniul ocultismului şi esoterismului folosesc aceşti termeni fără a cunoaşte prea bine semnificaţia fiecăruia. Există până şi anunţuri care promit îndeplinirea tuturor dorinţelor prin achiziţionarea unui talisman sau unei amulete, însă ce sunt acestea în mod concret, şi care este diferenţa?

Amuleta este mult mai veche decât talismanul, se pare, şi provine din termenul „amuletum”, care însemna, conform lui Plinius cel Bătrân, „obiect ce protejează omul împotriva necazurilor”. Amuleta are diverse forme, şi este de cele mai multe ori de provenienţă naturală. Pietrele, plantele, părţile uscate sau oasele anumitor animale, penele anumitor păsări sau imaginile acestora erau folosite din cele mai vechi timpuri ca amulete. Se considera că există o virtute ascunsă în ele, iar ţinerea lor aproape de corp transfera această virtute omului.

Amuletă gnostică, reprezentând entitatea Abraxas.

Spre exemplu, dacă cineva dorea să se protejeze în trecut de muşcăturile scorpionului, purta asupra sa un scorpion uscat, sau şapte cozi de scorpion, sperând că puterea acestora va ţine departe ceilalţi scorpioni. În timp, au început să fie utilizate doar imaginile lor. În cazul amuletei împotriva scorpionului, există mii de astfel de artefacte în Orient, unele făcute din metal (fier, cupru, aur, etc), altele din pietre semipreţioase sau ceramică. În timp, scopurile amuletelor au trecut de la natural, la supranatural. Dacă la început omul purta un talisman care să îl apere de atacurile anumitor vietăţi dăunătoare, aceleaşi talismane puteau fi folosite şi împotriva demonilor. Amuletele cu scorpioni erau tipic războinice, iar semnul acestora a ajuns un important ajutor pentru cei care doreau să îndepărteze răul. Încetul cu încetul, scorpionul a început să fie doar desenat, şi nu sculptat. Apoi, pe lângă el au fost aşezate anumite formule magice, care sporeau puterea. Nume ale lui Dumnezeu, nume ale îngerilor sau versete din Biblie sau Coran au fost folosite de multe ori pentru a amplifica forţa magică a imaginii scorpionului. Noi luăm acest exemplu pentru că este cel mai la îndemână, însă cu toate amuletele s-a întâmplat ceva similar mai devreme sau mai târziu: au devenit talismane. Talismanul este foarte diferit de amuletă. Acesta este mult mai specific, iar fabricarea sa este o adevărată artă, cunoscută şi practicată de foarte puţini. În primul rând talismanul conţine figuri magice sau cuvinte tainice care acţionează, iar modelul în sine nu are niciun efect dacă nu este făcut cu credinţă. Talismul trebuie creat dintr-un anumit material (pergament, hârtie sau metal), într-o anumită perioadă de timp determinată astrologic. Talismanele sunt de obicei acele diagrame care înfăţişează tot felul de figuri geometrice, înconjurate de litere şi propoziţii. Ca exemplu, scorpionul care alungă răul este punctul central de interes într-un talisman kabbalistic din lucrarea de magie numită „Cheia lui Solomon”. În interiorul a două cercuri concentrice vedem desenul unui scorpion, iar între cele doua cercuri, formula magică în ebraică este nici mai mult nici mai puţin decât un verset din Psaltire: „Pe aspidă şi pe vasilisc vei păşi şi vei călca în picioare leul şi balaurul.”(Ps.90:13).

Talisman kabbalistic extras din Clavicula lui Solomon.

Există pe piaţă multe astfel de talismane, care arată deosebit, însă din punct de vedere iniţiatic, sunt nule. Făcute din tot felul de metale inferioare, în serie, fără a li se acoorda vreo atenţie specială, aceste talismane sunt la fel de folositoare ca orice bijuterie ieftină. Singurul care le poate conferi o putere este Magul. Nu trebuie să duceţi aceste talismane la un anumit mag. Magul este omul însuşi, care ştie să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu. Iar dacă omul ştie să facă acest lucru, nu mai are cu adevărat nevoie de o bijuterie ieftină. Omul are puterea de a infuza putere şi esenţă vitală în orice obiect, iar acest poate deveni un talisman. Pietrele semipreţiose, obiectele dragi cu o încărcătură emoţională sau anumite fotografii pot deveni bune talismane în mainile unui om care ştie să le încarce. Înainte de asta însă, precum spunea şi Omraam Aivahnov, trebuie să devenim noi înşine talismane. Dacă putem să chemăm în noi şi să primim lumina şi iubirea divină, o putem transfera şi unui obiect. Dacă avem în noi curaj, credinţă şi putere, le putem transfera şi pe acestea într-un obiect magic. Un om care crede că aceste lucruri nu există în el, nu poate crea şi nici nu se poate folosi de un talisman. Există o sumedenie de talismane, şi contrar credinţei generale, nu toate sunt kabbalistice. Unii oameni au oroare de cuvântul „talisman”, sau „amuletă”, dar totuşi poartă la gât o cruciuliţă sau un medalion sfinţit. Se grăbesc să spună că talismanele sunt păgâne, dar apoi merg şi aprind o lumânare la icoana sfântului preferat. Se îngrozesc când aud de astrologie sau de ore şi timpuri magice, însă aşteaptă o anumită zi din an să-l sărbătorească pe Hristos. Magie există pretutindeni, indiferent de religie, şi fiecare credinţă are talismanele sale.

Activarea si Curatarea Chakrelor

2011-05-02T01:22:00.000-07:00

În cest articol dorim să propunem un exerciţiu scurt şi eficient menit să cureţe şi să activeze chakrele, dar şi să ofere o bună protecţie energetică pe toate nivelurile. Prima variantă a acestui exerciţiu era destinată practicanţilor avansaţi de Reiki, însă câteva modificări simple îl fac universal valabil. Simbolul cu care vom lucra este crucea, deoarece are o semnificaţie aparte şi o valoare energetică extrem de mare. Vor fi necesare câteva trepte: vizualizarea chakrei în lumina corespunzătoare, desenarea unei cruci de lumină, absorbirea crucii şi enunţarea unor formule. Fiecare chakră va avea forma unui con de lumină, ca un vortex care se deschide dinspre interior spre exterior. Vom lucra în pas cu respiraţia. Deasupra fiecărei chakre se va vizualiza o cruce de lumină, cu braţe egale, luminând puternic odată cu expiraţia noastră. Când inspirăm, vom vizualiza inspirarea crucii, adică odată ce tragem aer în plămâni, vom „trage” şi crucea în conul chakrei deasupra căreia este făcută, ajungând să se contopească în centrul ei, în interiorul structurii noastre lăuntrice. Fiecare formulă de cele trei, pe care le vom folosi, conţine câte trei cuvinte-cheie, trei verbe care acţionează ca întreaga propoziţie pe care o prescurtăm. Cele trei secvenţe vibraţionale sunt: 1. „Accesez. Activez. Energizez”. 2. „Deschid. Purific. Eliberez.” 3.”Amplific. Echilibrez. Sigilez.”. Fiecare din aceste parole trebuie să trimită gândul şi atenţia la semnificaţia lor, după cum urmează:

1.Accesez Sursa Divină şi refac legătura cu Ea.

2. Activez acest centru de energie.

3. Energizez acest centru al fiinţei mele, la cote optime.

4. Deschid acest centru pentru a fi purificat.

5. Purific acest centru, pentru buna lui funcţionare.

6. Eliberez energiile nedorite, grele şi perturbante.

7. Amplific lumina care se revarsă în şi din acest centru.

8. Echilibrez acest centru cu el însuşi şi cu restul sistemelor mele fizice, energetice şi spirituale.

9. Sigilez cu iubire acest centru de energie vitală pentru a nu suferi interferenţe negative din partea nimănui.

Aceste afirmaţii nu trebuiesc citite de pe o foaie de hârtie, şi nici nu trebuiesc memorate. Este destul să reţinem, primul cuvânt şi să îi oferim întreaga încărcătură a propoziţiei. Spre exemplu, când spunem „Eliberez”, nu spunem întreaga propoziţie, însă mintea noastră va şti ceea ce eliberează: energiile nedorite care încă sunt reţinute în chakre, energiile grele şi obtuze create de noi înşine sau preluate de la alţii, gândurile disonante, emoţiile negative, şi aşa mai departe. Nu spunem cu voce tare aceste lucruri, nici măcar cu vocea minţii, dar suntem conştienţi că odată spus cuvântul Eliberez, acest proces are loc. Punem întreaga noastră concentrare în spunerea lui, conştientizăm cu mintea ceea ce el înseamnă, simţim cu sufletul ceea ce el produce, şi rostim cu corzile vocale fizice manifestarea lui, cuvântul audibil, iar astfel efectul este garantat pe toate sistemele energetice, cu cea mai mare eficacitate. Până în momentul în care veţi face exerciţiul propriu-zis, recomandăm să citiţi de câteva ori propoziţile şi să repetaţi cuvintele cheie, repetând semnificaţia lor mental şi conştientizând ceea ce înseamnă. Parolele fiind învăţate, vom începe.

Ne vom alege o poziţie comfortabilă, cu spatele drept. Ne vom relaxa şi ne vom concentra asupra respiraţiei câteva clipe. Apoi ne vom concentra atenţia asupra chakrei Coroanei, Sahasrara, şi legăturii noastre Divinul. În pas cu respiraţia vom face următorii paşi:

1. (Inspirăm) Vizualizăm chakra, conul de culoare albă sau violet, care porneşte din creştet, şi ne fixăm atenţia acolo.

2.(Expirăm) Vizualizăm cum desenăm deasupra acesteia, la câţiva centimetri de corp, o linie verticală de lumină.

3. (Inspirăm) Vizualizăm cum desenăm şi linia orizontală, formând o cruce perfectă de lumină cu braţe egale.

4. (Expirăm) Crucea străluceşte şi mai puternic, umplându-se de lumină.

5. (Inspirăm) Aşa cum tragem aerul în plămâni, tragem şi crucea în interiorul chakrei, în corp, contopind-o cu noi.

6. (Pe expiraţie), rostim „Accesez. Activez. Energizez”.

Vom mai face încă două cruci, în acelaşi mod. La cea de-a doua vom rosti „Deschid. Purific. Eliberez.”iar la a treia, ”Amplific. Echilibrez. Sigilez.” După câteva clipe, vom trece la următorul centru enegetic, Chakra Ajna, de culoare indigo, rostind cele trei formule împreună cu inspiraţiile crucilor energetice. Centrul gâtului sau Vishuddha, este de culoare albastră, centrul inimii sau Anahatha, este verde sau roz, centrul Manipura sau plexul solar este galben, cel ombilical, Svadhistana, are culoarea orange, iar cel sacral, Muladhara, roşie. Putem folosi culoare chakrei pe care o activăm pentru a desena crucea, sau o putem vizualiza în luminăm albă pură, nu contează foarte mult. Recomandăm pentru început o practică lentă, atentă şi cu răbdare. Deşi ţine mai mult timp, efectele sunt deosebite, iar semnificaţiile mantrelor se fixează mai bine. După o repetare zilnică, putem realiza acest exerciţiu şi în câteva minute, în pauza de masă sau în mijloacele de transport în comun. Importantă este claritatea intenţiei şi perseverenţa. Curăţare plăcută!

Cărţi esoterice

2011-04-21T02:53:00.000-07:00

Am iniţiat un nou blog, special pentru voi, care va conţine toate cărţile de care aveţi nevoie.

http://cartiesoterice.blogspot.com

Sper să vă fie de folos!

Un Paşte plin de lumină şi de iubire, şi tot ce vă doriţi!

Asterion

Runele: Mituri şi Greşeli

2011-03-30T10:29:00.000-07:00

De când au început să capete popularitate, runele au fost asociate de diverşi oameni cu tot soiul de lucruri, concepte şi idei cu care nu au nici cea mai mică legătură.

1. Runa goală. În cele mai multe seturi de rune, există câte o piesă goală, care la început fusese introdusă pentru a înlocui o piesă în cazul în care este pierdută sau deteriorată. Autorul Ralph Blum, care a popularizat divinaţia cu rune în anii ’80, a decis să o introducă în sistemul divinatoriu. A botezat această invenţie cu numele de WYRD, reprezentând forţa oarbă care poate acţiona în viaţa noastră, necunoscutul, providenţa. Un fel de concept karmic, profilat pe terminologia nordică. Acest concept este cu totul şi cu totul invenţia lui Blum, maeştrii runelor necunoscând un astfel de concept. Ceea ce se presupune că aduce această rună este întocmai ceea ce aduce Ansuz, aşa că nu numai că este o rună falsă, dar şi una inutilă. De obicei divinatorii care folosesc această rună nu au o înţelegere profundă a acestui sistem, iar învăţătura lor se bazează pe cărţi moderne, de popularizare. Este indicat să păstrăm simetria şi ordinea sacră a runelor, deorece urmăreşte un scop bine definit şi are un simbolism aparte. Adăugarea unei rune inutile l-ar destabiliza şi l-ar face ineficient.

2. Rune fictive. Există o lungă istorie a runelor fictive. Unele seturi sunt în întregime inventate, altele sunt pur şi simplu setul Futhark, „îmbunătăţit”. Cel mai vechi set cu rune adăugate poate fi considerat setul anglo-saxon, având trizecişitrei de semne. Runele Armanen, în număr de optsprezece, au fost publicate în 1902 de misticul austriac Guido von List, iar rivalul său, Karl Maria Willigut, a publicat şi el, la rândul său, un set de douăzecişipatru de rune. Acestea sunt seturi originale, dar care au un fundament magic, deci le putem numi autentice. Au destul de mulţi adepţi şi pot fi considerate eficiente. Cu toate acestea, au existat nenumărate exemple de seturi de rune fictive, care nu au legătură cu divinaţia. Autorul J.R.R. Tolkien a inventat, printre multele limbi ale Pământului de Mijloc, runele elfilor, sau Cirth, care pot avea până la şaizeci de semne. Acestea, împreună cu multitudinea de alfabete fictive inventate mai apoi, fie pentru cărţi, fie pentru jocuri video, sunt lipsite de tradiţie şi nu pot fi folosite în divinaţie. Dar nici autorii români nu se lasă mai prejos: semnatarii cărţii „Magie şi mistere: Rune”, sub pseudonimele de Anton Nicholaus şi Loan Gallien, introduc o rună în întregime fictivă, Takad, pe lângă runa Wyrd, care simbolizeză maleficul.

3. Corelaţii fictive. În cartea mai sus-amintită, autorii pun runele în legătură cu tradiţia kabbalistică, esoterismul iudaic şi creştin, în principal cu cei douăzecişi patru de bătrâni ai Apocalipsei. Trebuie să acceptăm faptul că maeştrii nordici care au creat runele nu aveau nicio legătură cu literatura apocrifă iudaică şi nici cu kabbala. Înafară de numărul 24, runele nu au niciun fel de legătură cu Apocalipsa lui Ioan. Cele două sunt sisteme total diferite, şi nu trebuie să tragem concluzii pripite privind legăturile dintre cele două. (Ar fi mai corect să presupunem că publicaţia Penthouse şi Pentateuhul au o legătură mistică doar pentru că ambele încep cu PENT...) Sistemul de credinţe nordic este fundamental diferit de cel iudeo-creştin, mitologiile celor două sunt total diferite şi viziunile despre lume şi spirit sunt şi ele divergente. Nu există nicio legătură între literatura mistică creştină şi rune.

4. Utilizări abuzive. Din păcate foarte multă lume cade pradă dorinţei de a face un profit rapid pe calea spiritualităţii. Una dintre utilizările abuzive ale runelor pe care l-am observat este aşa-numitul Reiki Runic. Runele şi Reiki-ul japonez nu au nimic de-a face unul cu celălalt. Da, runele sunt simboluri extrem de puternice, care pot fi folosite în lucrări magice. Da, runele pot fi folosite în vindecare. Da, runele pot activa în om puteri latente de care se poate folosi spre binele celuilalt. Însă nu, runele nu trebuiesc folosite neapărat cu Choku Rei şi cu Day Ko Myo; runele nu trebuiesc aplicate decât cu mare discernământ asupra unei fiinţe vii; nu, nu trebuie plătită o sumă obscenă pentru a primi o iniţiere, runele pot fi folosite de oricine, chiar dacă nu are diplomă de Maestru Reiki.

Există o anumintă măsură şi un bun simţ când vine vorba de rune şi bani. Divinaţia trebuie plătită, deoarece se efectuează un schimb enegetic. Cursurile de învăţare a runelor trebuiesc plătite, deoarece mijloacele de care are nevoie cel care predă nu sunt nici ele gratuite. Cărţile despre rune şi seturile de rune trebuiesc şi ele plătite. Însă nu trebuie să plătiţi tot felul de iniţeri, pe niciun sistem de vindecare sau de lucru energetic cu rune. Nu trebuie să aveţi diplome şi nici graduri de Maestru Reiki pentru a lucra cu ele. Trebuie doar să cercetaţi şi să lucraţi pe cont propriu.

Apel către bun simţ: Articolul şi ilustraţia îmi aparţin. Cei care copiază aceste articole pentru blogul sau site-ul propriu sunt rugaţi să pună această frază dedesubt:

Articol preluat de pe www.asterionmage.blogspot.com