vineri, 16 septembrie 2011

Ierahiile Angelice




Serafimi? Heruvimi? Arhangheli? Tot îngeri sunt, nu-i aşa? Da. Şi nu. Vom vedea de ce da, şi de ce nu... Un domeniu de foarte mare interes în rândurile celor însetaţi de cunoaştere, în principal de cunoaşterea celor cereşti, este modul de organizare al fiinţelor angelice. Trebuie spus de la bun început că nu putem şti nimic cu certitudine despre această organizare, însă putem relata  tradiţiile religioase şi mistice care fac parte din doctrinele religiilor monoteiste. Fiecare zona de pe glob are fiinţele ei supranaturale şi o ierarhie a lor, fiecare religie are o tradiţie şi fiecare tradiţie poate avea diferite variante. Unele sunt concordante cu celelalte, altele nu, însă nu trebuie să vedem aici un motiv de dezamăgire sau să încercăm să aflăm care este greşită. Dintr-un punct de vedere sau altul, fiecare tradiţie a fost corectă în momentul revelării ei şi continuă să fie corectă într-o măsură sau alta. Noi vom studia în acest vast şi minunat domeniu al cunoaşterii, tradiţia kabbalistică privind organizarea îngerilor şi doctrinele creştine privind ierarhiile cereşti.



        Cel mai cunoscut autor creştin care încearcă să pună ordine în ceea ce Noul Testament şi Vechiul Testament menţionează ca fiinţe angelice este Pseudo-Dionisie Areopagitul, în tratatul “Despre Ierarhia Cerească”. El menţionează trei sfere, fiecare populată de câte trei grupuri de îngeri. Aceste grupuri mai sunt numite şi Coruri, amintind de corul bisericesc, care înalţă cântece de slavă. Cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atât sunt mai înalţi, mai puternici şi mai teribili, şi cu cât sunt mai jos în ierarhie, cu atât sunt mai asemănători oamenilor. Cele nouă coruri ale lui Pseudo-Dionisie sunt următoarele: în Prima Sferă sunt plasaţi Serafimii, Heruvimii (Cherubimii) şi Tronurile, în cea de-a Doua sferă sunt puse Stăpânirile, Domniile şi Puterile, iar în cea de-a Treia Sferă, Principiile, Arhanghelii şi Îngerii.
Pseudo-Dionisie nu a fost primul care să ofere o părere despre organizarea armatelor cereşti. Se bănuieşte că secta esenienilor avea o orânduire concretă a îngerilor, aşa cum putem vedea din “Cartea lui Enoh”, iar grupările gnostice din primele secole aveau şi ele cosmologii deosebit de interesante şi pline de orânduiri ierarhice ale puterilor Cerului. Nici din rândul creştinilor Pseudo-Dionisie nu a fost primul, din păcate. În secolul I, Clement din Roma consideră existenţa a unsprezece astfel de Coruri: Serafimi, Heruvimi, Eoni, Oştiri, Puteri, Autorităţi, Principalităţi, Tronuri, Arhangheli, Îngeri şi Domnii. Sfântul Amrozie descrie, în secolul IV, nouă coruri: Serafimi, Heruvimi, Dominaţii, Tronuri, Principalităţi, Puteri, Virtuţi, Îngeri şi Arhangheli. Tot în secolul IV, Sfântul Ieronim descrie Ierarhia Cerească având şapte astfel de coruri, precum Serafimii, Heruvimii, Puterile, Domniile, Tronurile, Arhanghelii şi Îngerii. Acestea sunt doar câteva exemple, pentru a ne da seama că nicio ierarhie a acestor fiinţe supraumane nu poate fi fixată în mod concret, chiar şi când este vorba de Părinţii Bisericii: oricâtă cunoaştere ar fi avut aceşti oameni, şi oricât de importanţi ar fi fost, tot oameni au fost şi ei.
        Dar nu numai creştinismul cunoaşte această împărţire a îngerilor. Tradiţia iudaică este la fel de bogată în modele de organizare a fiinţelor celeste. Unul dintre cein mai mari filosofi şi cărturari evrei ai Evului Mediu, Maimonide, menţionează zece clase de îngeri. Acestea sunt Chayoth-Ha-Qodesh (creaturile Sfinte), Ofanim (Roţile), Erelim (Curajoşii), Haşmalim (Încinşii), Serafim (Aprinşii), Malachim (Mesagerii), Elohim (Zeii), Bene-Elohim (Fii Zeilor), Cherubim (Cherubii) şi Işim (Oamenii, Drepţii, Sfinţii). 



Vom vedea, în următoarea serie de zece articole, ce sunt aceste fiinţe, cu ce se ocupă, de unde provin numele şi atributele lor şi unde anume se situează în harta cerească aşa cum o văd misticii. Vom studia orânduirea kabbalistică a îngerilor, după modelul Pomului vieţii, aşa cum am studiat şi arhanghelii, îmbogăţind cunoaşterea creştină cu informaţii din surse magice sau esoterice, dar şi cu informaţii din studii paleografice. Vom începe cu ordinul cel mai înalt, aflat după tradiţie, în imediata apropiere a Tatălui Creator, şi anume Animalele Sfinte sau Creaturile Vii cele Sfinte.

Imagini:

http://www.squidoo.com/tipis

6 comentarii:

Ciprian spunea...

Salutare draga Asterion,
cateva mentiuni:
1. fiinte supranaturale. ce fel de gandire stiintifica ar concepe un astfel de cuvant ? supra-natural ? sa inteleg ca respectivele fiinte nu sunt naturale ? robotice?
2. de ce studiezi arhanghelii din punct de vedere al traditiei evreilor, intr-o tara majoritar crestina ? de ce acorzi prioritate unui sistem minoritar, cand si sistemul majoritar este mai mult decat suficient ? cred ca datarea simbolurilor de la Sinca Veche demonstreaza ca suntem mai vechi decat pseudo-traditia poporul lor.
Despre "sistemele" asa-zise kabalistice care nu au treaba cu kabbala si nu respecta "regulile" vechi n-are sens sa insist (de exemplu, toate pseudo-sistemele decurse din Golden Dawn, un ordin care nu are continuitate directa). Daca nu ai continuitate in traditie, stii ce se intampla.
3. Articolele sunt foarte interesante din punct de vedere teologic si teoretic dar nu au o valoare practica suficienta. De exemplu, lipsesc sigiliile ingerilor. De asemeni, nu mentionezi in ce masura poate fiecare inger studiat sa acorde protectie impotriva demonilor, de exemplu.
Personal, mi se pare mai interesanta o abordare practica si crestina, decat teoretica si pseudo-evreiasca.
Toate cele bune,

Asterion spunea...

Multumesc pentru comentariu si pentru intrebari, Ciprian. O sa incerc sa raspund punctual, asa cum pot eu mai bine:

1. Supranatural se refera la starea de natural asa cum o percepe stiinta cantitativa. Naturalul este tangibil, masurabil sau speculabil, in timp ce supranaturalul este dincolo de natural, metafizic. Robotii sunt artifiaciali, nu supranaturali. Lucrurile de dincolo de gandirea noastra sunt supra-naturale, adica dincolo de conceptul nostru asupra a ceea ce face parte din natura.

2. Studiez arhanghelii din perspectivele pertinente, adica si in traditia ebraica, si in cea crestin ortodoxa rasariteana, si in cea ethiopiana, si in credinta araba, si in cea maniheista, oriunde gasesc informatii despre ei. Daca as ramane la traditiile romanesti despre arhangheli, as scrie ca exista numai doi si ca ii sarbatorim pe 8 noiembrie. Si atat. Crestinismul nu a pornit din Romania, ci din Palestina, si are ca baza cultul iudaic, este si normal sa gasesc informatii despre ei in toate religiile abrahamice.

Nu stiu ce legatura are Sinca Veche cu subiectul. Mai toti am vrea sa credem ca Sinca Veche are simboluri vechi de 5000 de ani, cand acolo au fost datate cele mai vechi la doar cateva sute. Cred ca te referi la simbolurile culturii Vinca Turdas, ceva complet diferit.

Despre Kabbala, pot spune ca abordez toate vederile. Eu studiez sursele sistemelor kabbalistice moderne, adica Agrippa, Kircher si Gebelin, nu cartile Golden Dawn. Cele mai multe traditii despre arhangheli gasite acum in cartile lor provin din Agrippa. Desemenea, caut si in literatura kabbalistica originara, precum ARI, Besht si Maimonide, nu imi trag informatiile din cartile de tip new age scrise de altii dupa lectura altor carti de tip new age.

3. Eu public aceste articole in Revista Cosmos. Daca intereseaza pe cineva subiectul, va cauta despre ei. Cei care practica magia sau vor sa se intereseze de ea, vor cauta mai mult decat un articol intr-o revista sau pe blog. Legat de asta, am publicat sigiliile lor. Cauta in posturile vechi te rog.
Daca vrei o abordare practica, nu va fi crestina, si invers. Crestinismul nostru nu admite prea multi ingeri, si ne dezvata sa ne gandim prea mult la ei. Probabil pentru ca nu prra avem moaste de/ale lor la care sa facem pelerinaj si sa imbogatim Patriarhia. Insa la fiecare inger pomenit am mentionat si cu ce se ocupa, si cu ce rugaciune invocatie poate fi chemat. Cred ca pentru un articol generalist e destul de bine.

Daca ai ceva cu evreii, e optiunea ta. Dar arhanghelii nostri cam de pe acolo provin.

Maria spunea...

Minunat acest blog

Ciprian spunea...

Multumesc pentru raspunsuri

totusi, ingerii nu au cum sa provina din Israel / iudaism.

Asterion spunea...

Nu am spus ca ingerii provin din Israel. Insa numele lor sunt din ebraica, iar primele mentiuni provin din scripturile iudaice.

Anonim spunea...

Una este sa vorbesti despre ingeri/demoni si restul fiintelor celeste si alta este sa vorbesti cu ei sa-i vezi !!! A i-ti pune mintea pe moate est la indemana oricui daca n-are ce face cu imaginatie nefiind de glumit .... Poti crea dimensiuni si elemente ap-arent vii care sunt de fapt lae tale tu imprumutandu-le din energia ta si din evenimentele karmice traite pentru ca in anumiti algoritmi specifici subconstietului si chiar inconstientului sa retraiesti altfel ceea ce s-a petrecut dar sub imperiul si dicteul imaginatiei .... Este usor sa redai ce au descris ,spus altii intrr-o formula prsonala si sa prostesti pe unul si pe altul fara nici un reper clar fara nici un discernamant fara bun simt ! Nu acuz dar credeti-ma baieti ca va trageti o karma tare "faina,, daca o tineti asa ! Unii citesc despre Iad si Rai si despre cetatenii acestor dimensiuni reale si consistente ca pamantul de sub picioarele noastre .... Altii au fost pe acolo iar restul vor urma sa se duca... Depinde de ce facem si spunem ficare de ce mai gandim! Unii s-au intors si stiu vad dar vorbesc cu raspundere si numai unora ! Voi ar trebui totusi sa va abtineti dupa cum puneti problema !!! Dialectica este complet diferita de practica !