Invocația Binecuvântării

 

 

 

Doamne Dumnezeul meu

Care eşti pretutindeni

Care ai fost

 În toate cele făcute

Şi care vei fi

În tot ce încă este de creat

Binecuvântează Doamne

Clipa aceasta

Şi locul acesta.

Binecuvântează, Doamne

Lumina din ochii mei

Aerul din pieptul meu

Apa din trupul meu

Pământul de sub picioarele mele

Binecuvântează, Doamne

Pe cei pe care îi ating

Îi simt, Îi aud

Şi îi iubesc,

Şi pe cei care mă iubesc

Mă aud, mă simt şi mă ating.

Binecuvântează,  Doamne

Tot ce este în mine

Şi tot ce este împrejurul meu

Prin marea ta Putere

Şi prin marea ta Iubire

Aici şi Acum.

Inițieri și inițieri

Nu vedeți dublu iar titlul este cât se poate de corect. Există Inițieri și inițieri: primul cuvânt este scris cu literă mare iar celălat cu literă mică, dintr-un anumit motiv. 

În ziua de astăzi, în special în scena spiritulă și pseudo-spirituală a României, termenul este foarte des folosit. Există o sumedenie de inițieri, care mai de care mai exotice și mai ciudate, cu sau fără diplome, care îl transformă pe om într-un (ce altceva decât) inițiat. Aceste inițieri sunt făcute de alți inițiați, care sunt (ați ghicit) maeștri. Cu sau fără diplome. Aș dori să abordăm acest termen pentru a vedea ce anume înseamnă, cum îl putem folosi, unde este bine folosit și unde nu este chiar atât de bine folosit și ce putem să înțelegem din el. 

Inițierea cu i mic este introducerea unui  om într-un sistem sau într-un grup. De obicei este un procedeu folosit de către un grup de oameni în momentul când doresc să introducă în rândurile lor un alt om, sau vice-versa, când un om izolat  vrea să intre în rândurile unui grup anume. Aceste grupuri sunt unite de un sentiment special de apartenență și au de obicei anumite facilități, precum puteri spirituale, cunoaștere, bani sau alte asemenea lucruri. În vechime existau frățiile fierarilor, din Grecia, Creta și Armenia, care erau extrem de exclusiviste. Fierarul știa secretele bronzului, cuprului, fierului și tainele călirii oțelului, cunoaștere la care nu aveau acces toți oamenii. Erau văzuți ca fii zeului Hefaistos (la romani, Vulcan), faurul priceput și șchiop. Tainele prelucrării fierului erau predate după ani de ucenicie iar ucenii trebuiau să treacă anumite probe pentru a se dovedi destul de serioși. Frățiile fierarilor nu erau nici magice, nici spirituale, erau chiar foarte practice, iar secretele lor erau legate doar de prelucrarea fierului, însă toate cunoașterea aceasta era secretă, iar tainele puteau fi predate ucenicilor și prin alegorii. Zidarii și pietrarii aveau bresle similare, iar uniunile de bresle din Anglia și Scoția au dat naștere mai târziu francmasoneriei, o asociație celebră și foarte des adusă în discuție când se vorbește de inițiere. Școlile mistice din vechime, precum cea a lui Pitagora, a lui Empedocle, a lui  Mithra sau a lui Zalmoxis aveau și ele ritualuri prin care omul obișnuit devenea inițiat în tainele lor. Foarte mulți din soldații Imperiului Roman, fie că erau latini, greci sau daci, erau inițiați în misteriile lui Mithra, iar asta îi unea într-un fel în care nu putem să ne dăm seama. Orice meserie din lume are secretele ei, iar când cineva este interesat de acea meserie, el nu o poate deprinde decât de la un maistru, o altă fațetă a Maestrului. 

Inițierea cu i mic este introducerea unui om într-un grup, de orice natură ar fi el. Un om poate fi inițiat într-o frăție sportivă, sau într-o lojă masonică, sau în tainele giuvaiergitului. În această accepțiune, inițierea este importantă în viața unui om, are un impact asupra vieții lui și așa mai departe. Astăzi mai este la modă să numim inițiere terminarea unui curs sau unei discipline esoterice. Există inițieri în Reiki, inițieri în Karuna, inițieri în Tehnică Radiantă și câte și mai câte, încât ne vâjâie capul numai când vedem listele acestor ramuri. Cu toate că nu sunt inițieri ordinare, ci țin de latura spirituală, acestea nu sunt întru totul inițieri spirituale.

 Procedeul provine din Vest, însă acolo există o diferență clară între inițiere spirituală (în engleză, initiation) și inițierea în Reiki sau altă ramură a sa (în engleză, attunement). Dacă un om mă întreabă dacă sunt inițiat, îi răspund foarte lejer că da, în foarte multe. Știu să scriu, deci sunt inițiat în tainele alfabetului. Știu să gătesc, deci sunt inițiat în tainele gastronomiei. Ați prins idea. Dacă aș fi spus un simplu DA, aș fi fost vinovat de un fel de minciună-neminciună. Eu aș fi spus adevărul, iar bietul om ar fi crezut că sunt un mare mag cunoscător al misterelor supreme sau vreun făcător de minuni. Sau m-ar fi considerat arogant. Eu personal nu cred pe nimeni care îmi spune pe față și cu satisfacție că este un Inițiat. Inițiat cu i mic, poate. Inițiat în secretele celorlați, în lăcătușerie, în Reiki sau în price altceva, da, cred că este, și toți oamenii sunt mai mult sau mai puțin inițiați. Inițiatul cu I mare însă nu va spune niciodată așa ceva despre sine. Inițierea cu I mare este cu totul altceva. Este  intrarea în lumea superioară, accesarea unei alte realități, este acea experiență care schimbă un om cu toată ființa lui și îl renaște, îl face nou. 

Inițierea cu I mare este un eveniment care se întâmplă odată la câteva vieți, fie ele 6-7 sau 700 de vieți, și nu de câteva ori în viață. Este un proces care arde literalmente din rădăcini tot ce înseamnă omul vechi și îl clădește la loc într-un om nou. Este chinul, moartea și învierea omului, din punct de vedere spiritual. Inițiatul trebuie să  moară din toate punctele de vedere pentru a reînvia. Cei care se numesc pe sine inițiați, și proclamă asta deschis, și nu au murit, îi păcălesc pe ceilalți și se păcălesc poate și pe ei înșiși.      

Al Doilea Ordin: Roţile

După cum am văzut în numărul precedent, Ezechiel descrie în viziunea sa Carul Ceresc, sau Merkaba, vehiculul Prezenţei Divine, la care sunt înhămate cele patru Creaturi Vii care fac parte din primul ordin. Cel de-al doilea ordin angelic apare imediat după teribilele Animale Sfinte:

“15. Când mă uitam eu la fiare, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. 16. Aceste roţi, după înfăţişarea lor, parcă erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta. 17. Ele înaintau în toate cele patru părţi, şi în timpul mersului nu se întorceau. 18. Obezile lor formau un cerc larg şi de o înălţime înfricoşătoare şi aceste obezi la toate patru erau pline de ochi de jur împrejur. 19. Când mergeau fiarele, mergeau şi roţile de lângă ele, şi când se ridicau fiarele de la pământ, se ridicau şi roţile. 20. Ele mergeau încotro le da duhul să meargă şi roţile se ridicau împreună, căci duh de viaţă era şi în roţi. 21. Când mergeau acelea, mergeau şi acestea, şi când acelea se opreau, se opreau şi acestea; iar când acelea se ridicau de la pământ, atunci împreună cu ele se ridicau şi roţile, pentru că duh de viaţă era şi în roţi.

Nu este destul de clar dacă erau patru roţi (una pentru fiecare animal) sau şaisprezece (una la fiecare din cele patru feţe ale animalelor) din pricina traducerilor diferite pe care textul le-a suferit. Roţile mai apar deasemenea şi în cartea lui Daniel (7:9), referindu-se la acelaşi Car Ceresc:

9. Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător.

 

        Cei mai înalţi îngeri din ierarhia descrisă în Cartea Ebraică a lui Enoch sunt Chayyot (Creaturile Vii), Seraphim (Înflăcăraţii), Kerubim (Puternicii?), Ophanim (Roţile), iar câteodată sunt menţionaţi alături de aceştia şi Galgallim (Roţile). Nu ştim precis dacă Ofanim şi Galgalim sunt aceeaşi clasă de îngeri. Numele lor se trag din cuvintele ebraice Galgal şi ofan, care înseamnă practic acelaşi lucru, roată. 

Cartea lui Enoh atribuie câte un înger conducător fiecărui ordin, anume Chayyel pentru Creaturile Sfinte, Serafiel pentru Serafimi, Kerubiel pentru Kerubimi şi Ofaniel pentru Ofanimi. Într-o secţiune specială dedicată îngerilor se spune că Galgalimii sunt roţile înflăcărate ce aparţin Soarelui şi determină mişcarea Cercului (galgal) Solar, iar Ophanimii corespund Lunii şi determină mişcarea Cercului (Ophan) Lunar. Posibil ca cele două tipuri de îngeri să fie una şi aceeaşi categorie, îngerii înflăcăraţi sub formă de roţi care duc la îndeplinire opera Creatorului, observând, guvernând şi mişcând luminariile (Soarele şi Luna). Capitolul 25 din Cartea lui Enoh le este rezervat lor şi conducătorului lor, Ophaniel:

[XXV] (6) Şi toţi Ofanimii sunt acoperiţi cu ochi, şi sunt plini de strălucire. Şaptezecişidouă de safire sunt prinse în veşmintele lor în partea dreaptă şi şaptezecişidouă de safire sunt prinse în veşmintele lor în partea stângă. (7) Şi câte patru granate scânteietoare sunt prinse în coroana fiecăruia dintre ei,  a căror splendoare radiază în cele patru părţi ale Cerului (Araboth), precum splendoarea globului Soarelui radiază în toate părţile Universului. Şi de ce se cheamă granat (Bareqet)? Pentru că splendoarea lui este precu închipuinţa fulgerului (Baraq).”

Nu ştim precis dacă la granat se referă cu adevărat textul. Cuvântul ebraic Bareqet a fost tradus şi smarald, şi calcedonie, şi este una dintre cele douăsprezece pietre sacre de pe pieptarul marelui Preot, şi una dintre pietrele simbolice din temelia Noului Ierusalim din Apocalipsă. În viziunea lui Ezechiel, trupurile acestor magnifice fiinţe sunt asemuite hiacintului, în ebraică tarşiş. Însă nici această traducere nu este corectă. Berilul ar fi maidegrabă corect atribuit. În vremurile vechi, numai berilul verde era cunoscut în regiune, cel mult acvamarinul adus din Spania, numele vechi al Spaniei find chiar Tasis. Dacă este aşa, putem deduce că viziunea acestor îngeri era de un verde profund, strălucitor şi transparent totodată, precum smaraldul şi berilul. 

        Viziunea acestor îngeri este într-adevăr cutremurătoare. Ordinul Ofanimilor sau Fiinţele Ofanice, cum mai sunt numite, sunt creaturi peste măsură de luminoase şi puternice, iar locul lor în ierarhiile vestice pare să fie tot în prima sferă de acţiune, al treilea ordin îngeresc, şi sunt denumiţi Tronuri. Potrivit ierahiilor propuse de Pseudo-Dionisie şi Toma D’Aquino, cele mai înalte creaturi angelice sunt cele din Prima Sferă, adică primele trei coruri: Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Numele lor se leagă bineînţeles de Tronul lui Dumnezeu cel Viu la care face referire textul lui Ezechiel. Aceleaşi tradiţii au fost preluat de Blavatsky, Max Heindl şi Rudolf Steiner, ordinea tradiţională catolică intrând în teosofie, antroposofie şi în cosmologia rosacruciană. Potrivit acestor învăţături, Tronurile mai sunt numite şi Domnii Flăcării sau Domnii Voinţei, reprezentând aspectul dinamic al Voinţei lui Dumnezeu. Rudolf Steiner este de părere că Tronurile erau odată îngeri întregi, la fel ca serafimiii, însă au sacrificat substanţa lor pentru a da naştere lumilor fizice. Din acest punct de vedere, toată materia existentă în Universul nostru ar fi fost parte, la început, din fiinţa îngerilor Ophanici. Alţi adepţi consideră că ei sunt Domnii Înţelepciunii, şi că sunt sursa înţelepciunii şi cunoaşterii aşa cum o ştim noi. Adevărul este că mulţi autori preiau informaţii şi adaugă informaţii, câteodată contradictorii, iar despre astfel de fiinţe nu îi este dat oricui să cunoască şi să se pronunţe.

 Tronurile sau Roţile rămân şi acum o enigmă, pe care omul o poate dezlega numai ridicându-şi inima către înţelepciune şi iubind misterele divine cu toata fiinţa sa. Să nu uităm că aceşti îngeri, pe cât sunt ei de magnifici, de puternici şi de înalţi, chiar şi între ceilalţi îngeri, nu sunt în faţa lui Dumnezeu decât servitori plini de umilinţa.

Divinaţie: Versete sacre

Am vorbit în rândurile trecute de importanţa versetelor sfinte şi fragmentelor din Scripturi în practica divinaţiei. Biblia nu este chiar atât de împăcată cu practicile divinatorii, iar tradiţiile iudaice şi creştine descurajează folosirea oricărui mijloc de a afla viitorul. Însă oamenii din vechime aveau o cu totul altă perspectivă asupra divinaţiei. Spre deosebire de practicile celor pe care îi numeau „păgâni”, popoarele cărţii (evreii, musulmanii şi creştinii) considerau că anumite metode pot fi utilizate pentru a se decide asupra unui curs de acţiune. Ce înseamnă acest lucru? Mergând pe ideea că omul este simplu şi supus greşelii, acesta trebuie să facă tot posibilul să acordeze voinţa lui cu voinţa divină. Precum spune şi rugăciunea, „facă-se voia Ta.” Dar cum ştim noi care este voia lui Dumnezeu? Cum poate omul simplu să ştie în ce fel vrea Dumnezeu să îl înveţe anumite lucruri, ce lucruri să urmeze şi ce lucruri să nu urmeze?

Evident, aceste întrebări sunt legate de probleme controversate, nu de lucruri simple.  Nimeni nu ar apela la un oracol sau la o metodă divinatorie să ştie dacă are voie să ucidă sau să fure. Aceste lucruri deja erau cunoscute ca fiind împotriva legii, împotriva voii lui Dumnezeu şi împotriva firii. Dar anumite alegeri pot fi benefice sau mai puţin benefice pentru om. Acum 2000 sau 1000 de ani, dacă cineva se îmbolnăvea, răspunsul  pentru boala lui era destul de uşor de găsit: suferă din pricina unei greşeli făcute, drept pedeapsă divină. Acum, în funcţie de gravitatea suferinţei sau bolii, oamenii ar fi trebuit să afle dacă omul poate să se însănătoşească sau nu. Deasemenea, dacă ar trebui lăsat să sufere până şi-ar fi spovedit faptele, dacă putea fi ajutat de un doctor sau de un preot, sau dacă vestitul vindecător din oraşul X poate să îl ajute. Atunci, ca şi acum, exista ideea de drept la vindecare, deoarece nu toţi oamenii pot fi vindecaţi. În funcţie de cauza bolii şi de nivelul spiritual al vindecătorului, un bolnav poate fi sau nu poate fi ajutat de un anume tămăduitor. Toate aceste lucruri ţineau de logica divină şi erau ţinute în vedere. În zilele noastre se vrea vindecarea cu orice preţ, în orice suferiţă, cât de mică, fără a se ţine seama de cauzele energetice sau spirituale ale bolii. Ne tratăm, luăm pastile, ne operăm, dar după câteva luni de sănătate aparentă boala revine, sau dezvoltăm o altă afecţiune şi mai gravă. Ar trebui să cercetăm dacă trebuie să aplicăm un anumit tratament, dacă trebuie făcută o operaţie sau dacă trebuie să ne curăţăm întâi pe noi înşine la interior înainte de a încerca să îndepărtăm boala. În zilele de demult, oracolul voinţei divine era făcut fie cu cartea, precum am explicat în articolul nostru despre bibliomanţie, fie prin folosirea versetelor sacre în anumite operaţiuni. Un exemplu este folosirea apei sau uleiului. Într-un mic recipient era turnat ulei sfinţit de preotul comunităţii (la noi ar fi folosit uleiul de la maslu) sau apă curată, însă de cele mai multe ori era folosit uleiul. Apoi era consultat fie un om care cunoştea Scripturile, fie un preot sau un mag, pentru a putea identifica două, trei sau mai multe versete sfinte, în funcţie de variantele de răspuns. Nu toată lumea ştia să scrie şi să citească în acele vremuri, iar această metodă de divinaţie era folosită în special de oamenii credincioşi, inclusiv călugări, pentru a afla dacă dorinţele lor sunt în acord cu voia divină sau dacă un anumit curs de acţiune este aparent bun dar poate duce la rezultate greşite. 

Să spunem că un om este bolnav, şi trebuie să se ştie dacă poate să fie vindecat sau nu. Poate fi lăsat să sufere, poate fi vindecat de cineva sau poate fi vindecat prin credinţa proprie. Ştiutorul de carte ar fi ales trei versete din scripturi care să corespundă acestor situaţii. Pentru primul caz, ar fi ales (Fapte 9:16): „Căci eu îi voi arăta câte trebuie el să sufere pentru numele meu.”, arătând că nu trebuie ajutat şi că trebuie lăsat să îşi ispăşească suferinţa. Pentru cel de-al doilea caz, ar fi ales (Ioan 4:47): „Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudia în Galilea, a mers la el şi l-a rugat să se pogoare şi să tămăduiască pe fiul lui, căci era bolnav pe moarte.” Arătând că dacă există vreu tămăduitor cunoscut, acesta poate apela cu succes la ajutorul său. Exista chiar întrebarea dacă un anumit vindecător avea putere sau har de la Dumnezeu, dacă lucra cu diavolii sau dacă era opur şi simplu un escroc. Versetul respectiv l-ar fi sugerat  ca o opţiune viabilă numai dacă ar fi fost cu putere de la Dumnezeu, se subânţelege. Apoi, pentru a treia variantă ar fi ales (Ieremia 17:14): „Vindecă-mă Doamne, şi voi fi vindecat!  Mântuieşte-mă Doamne, şi voi fi mântuit, căci Tu eşti nădejdea mea!”  

  

Odată  alese aceste versete, erau scrise pe bucăţele de papirus, pergament sau hârtie, sau chiar pe frunze sau alte asemenea materiale, şi erau împăturite strâns, rulate sau făcute bilă şi puse în ulei. După ceva timp, câteva aveau să se scufunde şi una avea să rămână la suprafaţă.  Cea aflată la suprafaţă avea să fie răspunsul aşteptat. O altă variantă era aruncarea celor trei bilete, dacă se putea de către însuşi bolnavul, în aer, cât de sus putea, după o rugăciune. Cel care avea să cadă primul sau cel care atingea mai bine zis primul pământul era răspunsul aşteptat. S-au păstrat sau au fost găsite multe astfel de bileţele, fiecare cu dorinţa sa. Câteodată, versetul era însoţit de o variantă de răspuns al întrebării pe care o putem ghici. „În numele lui Dumnezeu, X este un bărbat nelegiut şi fiica mea va fi nefericită cu el.” Şi „În numele lui Dummnezeu, X este un bărbat bun şi fiica mea va fi fericită cu el.” Este de înţeles că un tată încercase să afle firea viitorului său ginere, apelând la divinaţie şi înţeleciune divină maidegrabă, decât la bârfa de moment. Exemple se găsesc din plin. Textele folosite provin fie din Vechiul Testament, în special Psalmi sau Profeţi, fie din Evanghelii, fie din Coran, în funcţie de religia fiecăruia. Acum, noi nu recomandăm abuzul acestei metode din curiozitate sau din dorinţa de a ne distra, deoarece fiecare om trebuie să respecte căile sacre ale credinţei sale. Chiar dacă nu este o practică ortodoxă, ea foloseşte versete ce provin din Scripturi şi trebuie respectată. Dar cred că ar fi bine să folosim o astfel de metodă în lucruri importante. Nu credeţi că ar fi bine să facem o astfel de divinaţie înainte de a cheltui milioane de lei pe bilete la loterie sau înainte de a impune copiilor noştri profesia sau facultatea pe care noi o considerăm potrivită?

Primul Ordin: Creaturile Sfinte

        După cum bine ştim, există diferenţe mari în ceea ce priveşte atribuirea diverselor categorii de îngeri unei anumite ierarhii. Fiecare tradiţie din interiorul religiilor monoteiste o are pe a ei, însă sursa acestora este tradiţia iudaică. Vechiul Testament a influenţat atât creştinismul, cât şi islamismul, şi este normal să apelăm la tradiţia iudaică pentru a contura o viziune cât mai bună asupra ierarhiilor angelice. Conform marelui kabbalist Maimonide, într-a sa “Sefer Yad Ha-Chazakah”, există zece ordine sau coruri angelice, care corespund celor zece sefire (numeraţii) ale Arborelui Vieţii. Începând cu cea mai de sus şi terminând cu cea mai de jos, acestea sunt Chayyot Ha-Qodesh (Creaturile Sfinte), Ophanim (Roţile), Erelim (Vitejii), Hashmalim (Scânteietorii), Serafim (Arzătorii), Elohim (Zeii), Beni Elohim (Fii Zeilor), Malakim (Trimişii), Cherubim (Heruvii) şi Ishim (Oamenii Drepţi).

        Chayyot Ha-Qodesh înseamnă în limba ebraică „Sfintele Creaturi Vii.” Termenul de Chay (la plural, chayyot) este greu de tradus în limba română, însemnând aproximativ Creatură Vie, Fiinţă Vie, Suflet, Creaţie Însufleţită. Aceste creaturi vii sunt cel mai înalt ordin angelic, şi după cum vedem, sunt atât de înalte şi de diferite faţă de ceea ce oamenii numesc îngeri, încât nici nu ştim cum să îi descriem. Au două atribute care îi caracterizeză: sunt vii şi sunt sfinte, prin apropierea lor maximă de Divinitate. Tradiţia islamică îi cunoaşte pe aceşti îngeri sub numele de Purtătorii Tronului, de multe ori fiind identificaţi cu Mikhail, Jibril, Azrail şi Israfil. În cartea de rugăciuni Al-Sahifa Al-Kamila, o culegere de psalmi supranumită Sora Coranului, cea de-a treia rugăciune din cele 54 este dedicată Purtătorilor tronului.

        Creaturile Sfinte apar pentru prima dată în Biblie, în Cartea lui Iezechiel, în descrierea viziunii sale din capitolul 1:

“5. Şi în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfăţişare semăna cu chipul omenesc. 6. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare din ele avea patru aripi. 7. Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de viţel şi scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene. 8. De cele patru părţi ele aveau sub aripi mâini de om şi toate patru îşi aveau feţele lor şi aripile lor. 9. Aripile lor se atingeau una de alta, şi când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare mergea drept înainte. 10. Feţele lor? - Toate patru aveau câte o fată de om înainte, toate patru aveau câte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau câte o faţă de bou la stânga şi toate patru mai aveau şi câte o faţă de vultur în spate. 11. Feţele lor şi aripile lor erau despărţite în partea de sus, şi, la fiecare, două din aripi erau întinse, iar două le acopereau trupul. 12. Fiecare fiară mergea drept înainte şi mergea încotro îi dădea duhul să meargă şi în mersul său nu se întorcea. 13. Înfăţişarea acestor fiare se asemăna cu înfăţişarea cărbunilor aprinşi, cu înfăţişarea unor făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc ţâşneau raze şi fulgere. 14. Fiarele alergau înainte şi înapoi iute ca fulgerul.”

Înfăţişarea lor este teribilă, după cum putem vedea. Din pricina naturii lor compuse din patru elemente, au mai fost numiţi şi Tetramorfi, adică Cei Cu Patru Forme, sau Cei Cu Înfăţişare Cvadruplă. Cele patru forme ascund un secret divin: sunt expresia vie a literelor numelui lui Dumnezez, YHVH. Fiecărei litere îi corespunde câte un element, câte o fiinţă şi câte un semn zodiacal fix. Cele patru fiinţe sunt cheia înlegerii misterului. Capul de bou sau de Taur corespunde zodiei Taur, cum este şi de aşteptat, şi elementului Pământ; capul de Leu, zodiei Leului şi elementului Foc; capul de vultur, conform unui sistem astrologic chaldeean, zodiei Scorpion şi elementului Apă (chiar dacă vulturul ar semnifica aerul pentru cei neiniţiaţi); iar în cele din urmă capul de om corespunde Vărsătorului şi elementului Aer. Nu numai că aceste Creaturi Vii sunt croite după aşezarea cerească a elementelor, dar conţin în ele şi misterul numelui divin. Tetragrammaton, numele sacru din patru litere, are valoarea numerică 26 (YHVH scris în ebraică poate fi citit ca 10-5-6-5, care dau, însumate, 26). Cele patru zodii au şi ele câte un număr, conform ordinii în zodiac: Taurul este 2,fiind a doua zodie, Leul este 5, Scorpionul este 8 iar Vărsătorul este 11. Însumate, numerele celor 4 zodii fixe dau valoarea Tetragramei: 26. Purtătorii Tronului Divin şi Prezenţei sunt totodată purtătorii Numelui de Nerostit. 

Foto:

Vitaly  Linitsky, 1983